La fel ca in Irak si in Afganistan, ca si in unele tari arabe din nordul Africii (Libia, de exemplu), si in Romania, inainte de a o experimenta pe oameni, democratia ar fi trebuit incercata mai intai pe caini.
Si sa nu se supere inutil doamna Brigitte Bardot, pentru ca nu e aici decat o pastisa dupa o veche zicere despre comunism, adica o variatiune. Desigur, nici cainii nu sunt inca pregatiti pentru democratia care vine din vestul Europei, de la Bruxelles, Berlin, Paris si din America. Acolo, la ei, democratia a reusit si functioneaza, si inca de foarte multa vreme, mai ales in Anglia, Franta si SUA. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, democratia pare sa mearga si in Germania fosta a lui Hitler sau in Italia fosta a lui Mussolini. Cum observa Andrei Marga intr-o carte recenta („Guvernanta si guvernare”), incepand din anii ’80, democratia a ajuns si in Spania lui Franco, in Grecia coloneilor si in Portugalia lui Salazar. Dar astazi, dupa treizeci de ani, ea scartiie rau pe la margini, mai ales economic vorbind.
Dupa 2000, democratia a ajuns si in Europa Centrala si de Est, pe la noi, cam dupa 2007, adica foarte recent (dupa 60 de ani de Dej, Ceausescu, lagar comunist, Iliescu), si deci cu reusite care aduc mai degraba a catastrofe. Bagarea cu forta a Ucrainei in sacul prea incapator al democratiei (un pseudonim dragut pentru „imperiu” ?) e in curs, iar rezultatele acestei incercari raman cu totul imprevizibile. Cum se face ca democratia scoate sistematic la suprafata publica numai gunoaiele ? De ce reusesc sa se afirme doar politicieni controversati, de tot discutabili, ca Ion Iliescu, Adrian Nastase, Traian Basescu sau mai tinerii Emil Boc, Elena Udrea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Mihai Razvan Ungureanu etc. ? Aparent, acesti politicieni, fiecare la timpul sau, s-au inteles foarte bine cu UE, cu Comisia ei cu tot, cu NATO, cu SUA, si sunt foarte bi
