Mesajul a fost trimis. Multumesc!

New York, cel mai fotografiat loc de pe pământ; Bucureştiul - pe locul 91 în clasament

Publicat in Jurnalul, duminică 29 decembrie 2013 ·

Oraşul american New York este cel mai fotografiat loc de pe pământ, potrivit serviciului Panoramio al motorului de căutare Google, în timp ce Bucureştiul se situează pe locul 91 în acest clasament.

New York se situează pe prima poziţie în topul celor mai fotografiate locuri de pe pământ, fiind urmat în ordine de Roma, Barcelona, Paris, Istanbul şi Veneţia, potrivit dailymail.co.uk, care citează o "hartă fierbinte" realizată de Google, pe baza serviciului său Panoramio.

Oraşul Bucureşti este primul din România şi pe locul 91 în clasamentul celor mai fotografiate locuri de pe pământ, potrivit hărţii care poate fi consultată pe site-ul http://www.sightsmap.com/.

În schimb, Budapesta se află pe locul 10 în acest top, iar Viena pe locul 31, în vreme ce capitala Bulgariei Sofia este pe locul 153. Praga se află pe locul al 11-lea, Londra, pe 15, iar Amsterdam, pe 44.

Topul românesc al celor mai fotografiate locuri include printre altele Biserica Neagră din Braşov pe locul 295 din lume, Transfăgărăşanul pe locul 315 şi oraşele Sibiu şi Sighişoara, pe locurile 350, respectiv 388.

Potrivit dailymail.co.uk, harta Google le permite oamenilor să vadă care sunt cele mai fotografiate destinații de călătorie din lume, şapte din top 10 fiind în aria geografică a Europei, fapt care ar putea sugera şi faptul că aceste servicii de la Google sunt cele mai populare pe acest continent.

Oraşul american New York este cel mai fotografiat loc de pe pământ, potrivit serviciului Panoramio al motorului de căutare Google, în timp ce Bucureştiul se situează pe locul 91 în acest clasament.

New York se situează pe prima poziţie în topul celor mai fotografiate locuri de pe pământ, fiind urmat în ordine de Roma, Barcelona, Paris, Istanbul şi Veneţia, potrivit dailymail.co.uk, care citează o "hartă fierbinte" realizată de Google, pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 2 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum o ora
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum o ora
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SUA: Un judecător federal decide că desfiinţarea USAID de către DOGE încalcă probabil Constituţia

HotNews acum 56 minute
Destructurarea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) de către Departamentul de Eficienţă Guvernamentală al miliardarului Elon Musk a încălcat probabil Constituţia, a decis marţi un judecător federal, care a blocat pe termen nelimitat

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 4 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
sâm.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

7°/15°