În sezonul rece farmaciile sunt invadate de oameni care acuză o „răceală”, deşi în cazul infecţiilor bacteriene acest termen nu e corect. Majoritatea oamenilor ajung la farmacie fără să consulte un medic, rolul farmacistului fiind esenţial în astfel de cazuri. Cel mai important lucru este să interzicem automedicaţia pacienţilor cu antibiotice care pot întârzia procesul de vindecare şi pot da efecte secundare şi reacţii adverse.
Sigur că ar fi de preferat să ştim dacă e vorba de o infecţie virală sau bacteriană, dar nu există un guideline absolutR și, din păcate, există şi infecţii mixte. Dacă medicul decide administrarea de antibiotice rolul farmacistului este de a preveni perturabarea florei intestinale
“Dacă simptomele arată o infecţie bacteriană e absolut necesară vizita la medic, dacă însă simptomele ne sugerează o infecţie virală putem aborda o terapie alopată simptomatică. La febră intervenim doar la valori de peste 38,5 grade Celsius. La orice bănuială de complicaţie trebuie să cerem consultul medical. În cazul virozelor putem combina tratamentul alopat cu tratamente complementare, există remedii homeopate combinate, care după părerea mea pot accelera procesul de vindecare”, afirmă farmacistul spec. Horváth Géza
Guturaiul, răceala, viroza înseamnă acelaşi lucru şi înseamnă o infecţie respiratorie dată de un virus. Cei mai vulnerabili sunt copiii mici, cei cu imunitatea scăzută din pricina unor boli cronice sau aflați sub tratamente cu citostatice pentru cancer. Rinita alergică seamănă cu guturaiul, dar este reacţia exagerată a nasului la unii factori alergeni.
Vaccinarea antigripală nu te imunizează total, dar scade gravitatea gripei şi mortalitatea. Cei mai expuşi la gripe sunt copiii, vârstnicii şi cei cu boli cronice.
Simptomele virozelor
Nasul înfundat, nasul care curge, durerea în gât, tusea, febra, durerile muscul