În zona montană Rânca, din această iarnă, a fost amenajat un heliport. Astfel, în cazurile de urgență majoră, elicopterele SMURD vor putea ateriza în siguranță pentru a prelua pacienții, asta dacă vremea permite. Intervenții mai rapide
Poligonul de aterizare a fost pus în funcțiune din această iarnă. Platoul amenajat este întreținut de reprezentanții Secției de Drumuri Gorj și salvamontiștii montani. „Într-adevăr, din această iarnă avem un loc amenajat pentru aterizarea elicopterelor de salvare. Ne ocupăm de semnalizarea acestui loc, ziua cu fumigene, iar noaptea cu proiectoare. Este extrem de util pentru cazurile de urgență, atunci când este nevoie de intervenția echipajelor SMURD, pe cale aeriană”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Salvamont Gorj.
Până în prezent, s-a solicitat o singură dată elicopterul pentru un caz de urgență la Rânca. „A existat un caz acum aproximativ o săptămână, dar elicopterul solicitat nu a putut ateriza din cauza ceții. În aceste condiții, vremea fiind nefavorabilă, persoana cu probleme a fost transportată la spital cu ambulanța”, a mai spus Cornoiu.
Heliportul din Rânca este al doilea din Gorj, primul fiind amenajat pe Insulița de pe Jiu.
În zona montană Rânca, din această iarnă, a fost amenajat un heliport. Astfel, în cazurile de urgență majoră, elicopterele SMURD vor putea ateriza în siguranță pentru a prelua pacienții, asta dacă vremea permite. Intervenții mai rapide
Poligonul de aterizare a fost pus în funcțiune din această iarnă. Platoul amenajat este întreținut de reprezentanții Secției de Drumuri Gorj și salvamontiștii montani. „Într-adevăr, din această iarnă avem un loc amenajat pentru aterizarea elicopterelor de salvare. Ne ocupăm de semnalizarea acestui loc, ziua cu fumigene, iar noaptea cu proiectoare. Este extrem de util pentru cazurile de urgență, atunci când este nevoie de