Statul român a oferit, anul acesta, peste 260 de milioane de lei, ca sprijin salarial, pentru personalul clerical. Că să glumim pe limba fostului ministru al Culturii, dl. Barbu, oare vă daţi seama câte spectacole de Shakespeare ar fi putut pune în scenă, Ministerul, cu aceşti bani?
Relaţia dintre Stat şi Biserică a cunoscut multe borne presărate cu interese, trădări, turnătorii, persecuţii şi foarte puţine puncte bazate pe sinceritate. "Sprijinul pentru culte de la bugetul public este o consecinţă a secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863", spune Patriarhia, care mai pe româneşte, explică faptul că este într-o cursă de recuperare a ceea ce i s-a confiscat şi de Cuza, şi de comunişti.
După 1989, politicienii români şi-au întors cu smerenie şi interes faţa către Biserică şi, de la bugetul de stat, s-au acordat Bisericii numeroase facilităţi, în virtutea unei aşa-zise reparaţii istorice, morale şi financiare. Mai întâi, a fost Ordonanţa guvernului Năstase din 2002, apoi, din august, religia a devenit, aşadar, şi un serviciu public indispensabil statuat prin lege, prin Hotărârea Guvernului nr. 647/ 2013, în limita contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, care sunt finanţate din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului, aprobate prin legea bugetului de stat.
Deşi, în 2010, Guvernul, prin Legea nr. 118/2010, a redus cu 25% cuantumul sprijinului financiar acordar de stat pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical, începând cu 2011, situaţia s-a mai îmbunătăţit şi salarizarea s-a majorat cu 15% faţă de salariul pe luna decembrie. Până astăzi, a mai cunoscut o serie de majorări. Din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Romane, peste 1.0