Nu austeritatea, ci îndrăzneala poate suci gâtul crizei! Cu lux, pasiune și creativitate, cunoscutul brand italian de lenjerie intimă La Perla vrea să-i seducă pe toți clienții unei piețe pretențioase.
Povestea începe cu o mărturisire: „Am adus brandul în ţară dintr-o pură pasiune“, spune Camelia Tomoiagă, managerul La Perla România. A auzit de el „când eram studentă, şi, bineînţeles, posibilităţile financiare erau limitate. Nu-mi permiteam să fac achiziții mari (...) pe-atunci visam şi speram“, continuă ea. Zicala „ai grijă ce-ți dorești“ pare să i se fi aplicat de minune, din moment ce, în timp, posibilităţile materiale au crescut, iar pasiunea pentru faimoasa lenjerie de lux s-a transformat într-o afacere în toată puterea cuvântului. Mai exact, la sfârșitul lui februarie 2012, a deschis în regim de franciză, pe Calea Victoriei din Bucureşti - unde s-au adunat, de altfel, majoritatea mărcilor de lux care au intrat pe piață -, primul și, deocamdată, și singurul magazin monobrand La Perla din țară (68 mp).
„Negocierile nu au fost ușoare. Când îţi doreşti un brand de o asemenea anvergură, de regulă, trebuie să și ai o legătură cu industria modei. Eu nu aveam. Sunt economist de profesie și, anterior, am avut afaceri în gastronomie“, povestește Tomoiagă, adăugând că pentru franciza La Perla au aplicat, în același timp, și alte companii românești. Cu ce argumente i-a convins ea pe italieni? În primul rând pasiunea pentru acest brand de lux – „Le purtam produsele din 1992“ . Un atu a fost și spațiul propus pentru magazin. „Ei au niște condiții stricte de imagine de brand, care trebuie îndeplinite“, punctează managerul. După primul an în România, bilanţul e mulţumitor: o cifră de afaceri de 280.000 de euro, într-un context economic foarte dificil. Pentru 2013, Camelia Tomoiagă ţinteşte o creştere de 8% a veniturilor. (Monobrandul La Perla are deja o bază f