Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tătăruşanu, la Olympiacos Pireu?

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 29 decembrie 2013 ·

Presa din Grecia a anunţat că Ciprian Tătăruşanu va ajunge la Olympiacos din vara lui 2014

Steaua nu va încasa niciun ban din transferul portarului în prima ligă greacă

Gavros.gr, ziarul de casă al campioanei în exerciţiu a Greciei, Olympiacos, a titrat pe prima pagină a ediţiei de ieri că internaţionalul român s-a înţeles cu oficialii clubului din Pireu. Conform sursei citate, Tătăruşanu va îmbrăca tricoul alb-roşu din vară, el urmând să-l înlocuiască între buturi pe Roberto Jiménez Gago, care va reveni în Spania, la Atletico Madrid, de unde a fost împrumutat în vara lui 2013.

Se pare că salariul pe care îl va primi Tătăruşanu în Grecia va fi de peste trei ori mai mare decât câştigă acum în Ghencea. Astfel, la Olympiacos, portarul va avea în jur de 500.000 de euro pe sezon.

Din păcate pentru Steaua, campioana României nu va încasa niciun ban în urma acestui transfer, deoarece Tătăruşanu a intrat în ultimele şase luni de contract cu clubul. Totuşi, portarul va putea fi folosit de Laurenţiu Reghecampf până în vară, el urmând să se alăture lotului lui Olympiacos abia după terminarea sezonului în curs, atunci când înţelegerea cu Steaua va expira. Mai bine iei câteva milioane bune din Liga Campionilor şi îţi pierzi portarul gratis în vară, decât să iei un milion în iarnă şi să ratezi Liga!

Helmuth Duckadam, preşedinte Steaua Presa din Grecia a anunţat că Ciprian Tătăruşanu va ajunge la Olympiacos din vara lui 2014

Steaua nu va încasa niciun ban din transferul portarului în prima ligă greacă

Gavros.gr, ziarul de casă al campioanei în exerciţiu a Greciei, Olympiacos, a titrat pe prima pagină a ediţiei de ieri că internaţionalul român s-a înţeles cu oficialii clubului din Pireu. Conform sursei citate, Tătăruşanu va îmbrăca tricoul alb-roşu din vară, el urmând să-l înlocuiască între buturi pe Roberto Jiménez Gago, care va rev

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 40 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°