Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Atacantul francez Nicolas Anelka a făcut un gest considerat antisemit după marcarea unui gol

Publicat in Adevarul, duminică 29 decembrie 2013 ·

Atacantul francez Nicolas Anelka a apărut recent în prim planul presei internaţionale după un gest considerat antisemit, făcut după marcarea unui gol pentru echipa sa, Weste Bromwich Albion, informează AFP.

La primul gol marcat împotriva echipei West Ham, atacantul Anelka, în vârstă de 34 de ani, a făcut un gest cunoscut în Franţa sub numele de „quenelle”, inventat de un comediant francez, Dieudonne. Mai exact, sportivul şi-a îndreptat un braţ în jos, iar celălalt înspre umărul opus, un gest care simbolizează pentru o serie de persoane salutul antisemit.

După meci, atacantul francez Nicolas Anelka a ţinut să precizeze prin intermediul servciului Twitter că prin gestul pe care l-a făcut nu a dorit nimic mai mult decât să fie un salut la adresa prietenului său Dieudonne.

Însă chiar şi asa, reacţia Congresului Evreiesc European a fost una cât se poate de dură, denunţând în totalitate gestul făcut de sportiv şi cerand chiar oficialilor Premier League să-l suspende pe fotbalist.

Într-un comunicat transmis de către Congresului Evreiesc European se notează ca Anelka a făcut un salut nazist mai puţin cunoscut, congresul aşteptând ca sportivul să fie sancţionat.

„Este dezgustător ca un fotbalist de un renume aşa de mare să realizeze un salut nazist în faţa a zeci de mii de spectatori. Nu trebuie să lăsăm loc şi să toleram asemenea gesturi (...)”, se mai arată în comunicatul Congresului.

Cu puţine zile înainte, ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că intenţionează să interzică spectacolele comediantului Dieudonne deoarece exprimă o ură generalizată. Dieudonne a fost condamnat de şase ori în Franţa pentru presupuse remarci antisemite.

În partida jucată de West Ham Unite a evoluat şi jucătorul Răzvan Raţ.

Citeşte şi:

Probleme financiare pentru echipa lui Drogba şi Anelka

Vedetele echipei chineze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°