IAŞI. Fostul social-democrat Ion Solcanu îl critică pe Nichita, pentru modul cum arată pietonalul Ştefan cel Mare.
El a spus în emisiunea «Iaşul în direct» difuzată de TeleM că soluţia pietonalului nu este una rea, dar că piatra cubică pusă acolo nu este bună.
„Trebuia găsită altă soluţie. Pietonalul nu e doar pentru bărbaţi, ci şi pentru domnişoare, care au o anumită încălţăminte”, a spus Solcanu.
Întrebat dacă nu cumva celor de la primărie nu le plac domnişoarele cu tocuri, Solcanu a răspuns: «Tot ce e posibil».
Cât priveşte tăierea teilor din centru, Solcanu este de părere că arhitectul care s-a ocupat de proiect nu ştia elemente esenţiale, aruncând vina pe primarul Nichita.
„În renaştere era o concepţie: când construieşti ceva ţine seama de arborii pe care îi ai. Nu-i sacrifica. Construieşte pe lângă arbori. Pune-i în evidenţă, pentru că le trebuie zeci de ani să crească. Orice amenajare trebuie să fructifice astfel de lucruri. Arhitectul care a lucrat acolo nu ştia elemente esenţiale. Până la urmă, cu orice proiect vine arhitectul, decizia este una politică şi aparţine celor din primărie. Teii aveau rolul de plămân al oraşului”, a mai spus Ion Solcanu.
IAŞI. Fostul social-democrat Ion Solcanu îl critică pe Nichita, pentru modul cum arată pietonalul Ştefan cel Mare.
El a spus în emisiunea «Iaşul în direct» difuzată de TeleM că soluţia pietonalului nu este una rea, dar că piatra cubică pusă acolo nu este bună.
„Trebuia găsită altă soluţie. Pietonalul nu e doar pentru bărbaţi, ci şi pentru domnişoare, care au o anumită încălţăminte”, a spus Solcanu.
Întrebat dacă nu cumva celor de la primărie nu le plac domnişoarele cu tocuri, Solcanu a răspuns: «Tot ce e posibil».
Cât priveşte tăierea teilor din centru, Solcanu este de părere că arhitectul care s-a ocupat de proiect nu ştia elemente esenţiale, aruncând vina pe