Deschiderea granițelor pentru românii avizi de muncă în UE este un moment istoric, cu consecințe majore, căci afară nu ne pleacă numai muncitorii necalificați sau potențialii infractori, ci și o bună parte din (puținele) elite
Deși este un subiect de importanță majoră pentru dezvoltarea economică și demografică a României, până acum dezbaterea privind deschiderea granițelor s-a învârtit supărător doar în jurul exagerărilor din presa britanică și olandeză. Într-adevăr, acestea au cultivat în rândul populației o veritabilă paranoia privind potopul de imigranți români și bulgari care se va revărsa, începând cu 1 ianuarie, peste cele nouă piețe ale muncii ce se îndură (cu forța, ce e drept) să ne acorde liberul acces începând de la această dată.
Fapt incontestabil: un influx crescut al românilor în Marea Britanie va exista. O arată toate statisticile și estimările: potrivit un think tank local, Migration Watch, 50.000 de români și bulgari vor intra anual pe piața muncii din Marea Britanie. Cifra înaintată este plauzibilă, cât timp în intervalul iunie 2012-iunie 2013, numărul imigranților din cele două state a fost de 37.000.
În paralel, în 2012, românii au ocupat una dintre primele poziții în clasamentul celor mai mari valuri de imigranți în Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Italia, Spania și Portugalia (și, atenție, analiza este făcută exclusiv la nivelul statelor membre OCDE). Numai în primele șase luni ale acestui an, în Germania au intrat 70.000 de români.
Aceleași studii și rapoarte arată însă, foarte clar, că românii care vor lua calea Regatului Unit nu vor împovăra sistemul de asistență socială de aici, dovadă că România nu figurează în topul 20 (!) al imigranților care pretind cele mai mari beneficii sociale din partea autorităților londoneze. În acest clasament regăsim, în schimb, state precum Polonia (locul 3), Franța, O
