UPDATE: Autorităţile din Meribel au anunţat, duminică seară, că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a suferit un traumatism cranian grav, dar viaţa nu îi este în pericol, informează AFP, conform Mediafax.
Jandarmeria montană din Courcheval, care a intervenit după accidentul lui Schumacher, a precizat că germanul a suferit "un traumatism cranian sever".
La scurt timp după anunţul autorităţilor din Meribel, ledauphine.com a notat însă că starea lui Schumacher s-a agravat şi că viaţa fostului pilot ar fi acum în pericol.
---
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică dimineaţă, în staţiunea Meribel, susţine postul de radio Europe 1, conform Mediafax.
Schumacher a suferit un traumatism cranian după ce a căzut în timp ce schia şi a fost transportat la spital, conform L'Equipe.
Directorul general al staţiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a confirmat accidentul pentru RMC şi a subliniat că Schmacher era agitat dar conştient: "Nu ştiu cu adevărat gravitatea accidentării, deocamdată are loc o anchetă. El a căzut la 11.07, în afara pistei, la Meribel. Avea cască şi s-a lovit cu capul de o stâncă. Intervenţia a fost rapidă, la ora 11.15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era şocat, puţin agitat, dar conştient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav".
Michael Schumacher, în vârstă de 44 de ani, este septuplu campion mondial la Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004). El a câştigat în carieră 91 de Mari Premii în 307 participări şi s-a retras din activitate în 2012.
UPDATE: Autorităţile din Meribel au anunţat, duminică seară, că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a suferit un traumatism cranian grav, dar viaţa nu îi este în pericol, informează AFP, conform Mediafax.
Jandarmeria monta