”Adevăratul elixir al vieţii este iubirea care se revarsă asupra tuturor. Acesta este izvorul longevităţii fizice. Procesul de îmbătranire este întotdeauna provocat de lipsa acestei iubiri”(Josiah Gilbert Holland- citat de Rhonda Byrne în cartea sa, The Secret-Puterea). Suntem acum la sfarşitul unui alt an şi pentru unii timpul care trece, anul însuşi, fiecare ceas şi fiecare clipă, sunt ca florile deschise, proaspete, ale căror mireasme se avantă cu bucurie în tumultul existenţei. Pentru alţii e o trecere tristă, e o ...nelinişte în percepţia trecerii timpului, căci buchete prea multe se aştern pe trup şi trupul e cel ce le resimte, ce le adună tulburător şi grav, hărăzindu-i minţii aceeaşi nelinişte, care propovăduieşte că-i inevitabilă suferinţa, degradarea, moartea şi bătraneţea. Există – cum bine ştim cu toţii – un timp psihologic, un fel al sufletului nostru de a măsura trecerea timpului şi acela e ceasornicul în care aş avea încredere mai mult decat într-un ”ceas”. Sufletul omenesc măsoară clipele, orele, zilele şi nopţile într-un fel fantastic, propriu, personal, magic, şi acesta este – poate – adevăratul ceasornic al fiinţei, al existenţei. Ceasornicul sufletului transformă într-un mod magic, într-un fel doar de el ştiut, clipele frumoase în veacuri frumoase şi zilele de fericire în ani de fericire. Acolo, în ascunsa privire a sufletului, copilul face din vacanţa de vară un secol, iar bătranul face din ziua lungă o clipă! Din pricina acestui ”aparat natural”, care măsoară timpul în noi noi înşine, creandu-ne un sentiment profund despre felul în care el ne alintă, ne tulbură şi trece, tinereţea şi bătraneţea, la fel ca toate percepţiile noastre, devin ”trăire”, iar trăirea e singura noastră realitate. De aceea se poate ca iubirea din noi înşine să fie sursa tinereţii, se poate ca iubirea pe care o simţim noi înşine să răsucească cheiţa ceasornicului lăuntric