Revelionul din Piaţa Constituţiei va aduce în faţa bucureştenilor peste 130 de artişti, între care Mandinga, Connect-R, Vunk, Loredana şi Smiley, care vor evolua pe o scenă de 280 de metri pătraţi, anunţă Primăria Capitalei, care promite totodată cel mai spectaculos show de artificii din România.
Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul ArCuB, organizează în noaptea trecerii dintre ani "un spectacol incendiar" în Piaţa Constituţiei.
Timp de 10 zile, Capitala a fost traversată de 20 tiruri încărcate cu echipament tehnic necesare bunei desfăşurări a evenimentului. Astfel, peste 130 de artişti vor evolua pe o scenă de dimensiuni impresionante - 280 de metri pătraţi, unde 80 de tehnicieni au amplasat 200 de lumini inteligente, 250 de metri pătraţi de ecrane cu led, 600.000 waţi de lumini şi 250.000 waţi de sunet şi 70 de kilometri de cabluri.
Tot în Piaţa Constituţiei, locuitorii Capitalei vor putea să se bucure "de cel mai spectaculos show de artificii din România". Pentru realizarea spectacolului vor fi folosite peste 20 de tone de materiale pirotehnice care au fost special importate pentru acest eveniment din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie şi China. Programul de 15 minute va fi lansat printr-un sistem performant, de ultimă generaţie - wireless, din 27 locaţii din curtea Palatului Parlamentului, desfăşurate pe o distanţă de peste 500 de metri.
În Piaţa Constituţiei, Revelionului Capitalei va începe pe 31 decembrie, de la ora 20.00. Accesul la eveniment este gratuit.
Din program
Seara va fi deschisă de trupa de percuţionişti Barbarossa, care vor prezenta în premieră un spectacol plin de suspans, ce îmbină dansul şi jongleriile cu torţe aprinse. De asemenea, atmosfera din noaptea de Revelion se va încinge prin concertul susţinut de Mandinga. Până spre miezul nopţii, publicul din Piaţa