Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leru-i ler ca la Giurgești! Corul colindătorilor este dirijat de un suedez îndrăgostit de România

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 29 decembrie 2013 ·

-AA+A

Leru-i ler ca la Giurgești! Corul colindătorilor este dirijat de un suedez îndrăgostit de România Suedezul Gustav Jannert, dirijor de profesie, a absolvit Universitatea de Muzică din Gotheborg şi Academia de Muzică Basel din Elveţia, unde a întâlnit-o pe Ramona Telcian, care îşi continua studiile începute în ţară. Este realmente fermecat de tradițiile poporului român, motiv pentru care, an de an, organizează un concert de colinde în satul străjuit de pe dealurile doamoale, cu miros de cetină, de Cetătea Ciceului. Scoborâtori din neamul vechilor voievozi moldoveni, având tărie de credinţă şi neam, îmbrăcați în straie populare, membrii corului au oferit, duminică, 29 decembrie, momente memorabile publicului care a umplut până la refuz sala Căminului Cultural. Vizibil emoționat, vrednicul preot paroh Daniel Iftimie a declarat pentru Mesagerul: ,,A colinda înseamnă a fi una în credință cu moșii și strămoșii noștri. Vestea aceasta, a nașterii Mântuitorului nostru Isus Hristos a fost transmisă încă de la începutul formării poporului român. A colinda înseamnă a transmite pe firul colindelor, din generație în generație, sentimentul apropierii de biserica dreptmăritoare, sentimentul apropierii de Dumnezeu, al solidarității și a bunei înțelegeri.Colindele sunt sfinte pentru că transmit un mesaj divin și, în plus, generează o stare de bine. Mă bucur că am astfel de enoriași! Un alt fapt pe care țin să îl remarc este acela că atât pe scenă, cât și în public au fost mulți copii. Deci, putem reclădi speranța că tradițiile și credința noastră strămoșească vor dăinui!” Ce mai face special corul bisericesc al creştinilor ortodocşi constă în faptul că din acesta fac parte fostul viceprimar al comunei, Vasilică Florea (sfăt al bisericii în perioada 1995-1996), fostul şef al postului de poliţie, Pavel Telcian (socrul lui Gustav) şi doi dascăli: Ioan Zegrean, respectiv E

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 7 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 8 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 12 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 11 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 7 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

8°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°