Vitaminele sunt o risipă de bani, nu oferă beneficii pentru sănătate şi ar putea fi chiar dăunătoare, în cazul adulţilor care au o dietă echilibrată, sugerează un studiu realizat de cercetători britanici şi americani.
Rezultatele studiului, realizat pe un eşantion de aproape 500.000 de persoane de către o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Warwick (Marea Britanie) şi Universitatea Johns Hopkins (SUA), sugerează că "suplimentarea dietei adulţilor bine hrăniţi nu aduce niciun beneficiu şi chiar ar putea fi chiar dăunătoare organismului".
În Marea Britanie, unde industria suplimentelor alimentare este de 800 de milioane de euro pe an, una din trei persoane ia pastile cu vitamine şi minerale, notează Agerpres.
Potrivit The Times, cercetătorii implicaţi în studiul publicat în revista de specialitate Annals of Internal Medicine, au concluzionat că firmele care vând suplimente alimentare întreţin temeri false legate de sănătate pentru a oferi remedii inutile.
Oamenii de ştiinţă şi-au bazat concluziile pe trei cercetări diferite. Una din aceste cercetări a implicat un studiu retrospectiv asupra a 24 de anchete anterioare, la care au participat în total 450.000 de persoane, şi a arătat că vitaminele nu oferă niciun efect benefic legat de mortalitate.
O altă cercetare a examinat 6.000 de bărbaţi în vârstă şi nu a găsit nicio îmbunătăţire a declinului cognitiv după 12 ani de administrare a unor suplimente alimentare, iar a treia cercetare a concluzionat că aceste suplimente nu au oferit niciun avantaj eşantionului de 1.700 de bărbaţi şi femei cu probleme cardiace care le-au luat timp de cinci ani.
"Aceste vitamine nu ar trebui folosite pentru prevenirea bolilor cronice", au afirmat experţii, subliniind că dieta occidentală obişnuită este de ajuns pentru a ne asigura vitaminele necesare organismului.
"Unele persoane su