De o vreme suntem invadaţi cu toţii de ceaţă. Niciodată n-am constatat-o huzurind aşa de vârtos prin timp şi spaţiu. Zile în şir pe sute de kilometri pătraţi. Şi în minţile noastre. Nu vă luaţi doar după codurile galbene de la breaking-news, realitatea e mai brutală .

Încercând, acum câteva zile, s-o şterg din Bucureşti pentru a prinde ultimile frânturi ale unui crăciun nord-estic , la ieşirea din oraş am dat tocmai de ea, obstacol de nezdruncinat în calea oricărei înaintări accelerate a autoturismului. Şi cum , cu oarecare inconştienţă, am plecat la drum noaptea, am avut parte şi de răsfăţul de a mă simţi ca la volanul unui vehicul spaţial.

Farurile aproape invizibile ale câtorva vehicule întâlnite în insolitul cosmos nu m-au ajutat să prind din urmă porcul. Participanţii la trafic, alţi pseudoaventurieri ai binomului noapte/ceaţă, n-au reuşit să ţină ritmul meu . Unii mergeau prea hazardat în raport cu vremurile, alţii ilogic de încet ,de-a dreptul anacronic.

Nu poţi conduce sute de kilometri concentrat doar la linia discontinuă a axului şoselei, rămasă singurul indicator al existenţei terestre. Ai urgent nevoie de repere care să-ţi reamintească că te afli, totuşi, pe pământ. Şi ce altceva poate să te trezească brusc la realitate decât un program de radio comentând proaspetele (ne)legiuiri în materie penală?

Realizezi instantaneu, în noapte şi prin pâclă, că organul nostru legiuitor n-are suficientă imaginaţie. Ce amnistie? Ce imunităţi ? Ce interceptări după aducerea la cunoştinţă a învinuirii?

Iată ce-ar putea legifera la anul:

1) Interceptarea. Se va efectua doar cu acordul prealabil al persoanei interceptate. N-am nicio îndoială că în ultima perioadă în societatea noastră mentalităţile s-au schimbat şi, la o adică, dacă organele abilitate ar cere-o, ar exista suficiente persoane onorabile care şi-ar exprima imediat acordul să