Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacere de PARTID. Primarul unui mare oraș și vicepreședintele PNL, în vacanță în THAILANDA

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 decembrie 2013 ·

Primarul unui municipiu din vest își petrece finalul de an la soare, într-o țară exotică. “La sfârșit de an - an greu, dar foarte bun pentru mine, cum au fost, de altfel, și precedenții - am vrut să-mi iau puțină vacanță” – a scris edilul pe o rețea de socializare. Nu a plecat singur, ci împreună cu cel mai drag coleg de partid, unul din vicepreședinții organizației PNL. Sursa: Adi Pîclișan

Păstrată la secret, vacanța exotică a primarului Timișoarei, Nicolae Robu a fost deconspirată, luni, de jurnaliștii de la Pressalert.ro, care i-au telefonat și au recepționat un mesaj în thai. Surse din PNL Timiş au declarat că Nicolae Robu este plecat în concediu în Thailanda, împreună cu colegul său de partid Dumitru Dinulescu, vicepreşedintele PNL Timiș și patronul firmei Dinu Instal, devenită mai nou firmă ”de casă” a Primăriei Timișoara, beneficiind, în repetate rânduri, de lucrări pe bani publici fără licitație. Dinulescu a confirmat că este în Thailanda și a dat asigurări că edilul, care îl însoțește în vacanță, nu va sta prea mult la soare. “Nu vă fie frică”, le-a spus Dinulescu jurnaliștilor.

Dumitru Dinulescu a primit direct de la primar, sau prin antrepriză, lucrări edilitare în Timișoara. Numele lui apare și pe lista sponsorilor pentru achiziția papagalilor din Parcul Botanic. Într-o discuţie legată de lucrările firmei Dinu Instal în Timişoara, Nicolae Robu a susţinut că “mi se pare că nu merită să aducem în discuţie apartenenţa politică a patronului firmei. Că nu mai suntem în societatea comunistă”.

Primarul Timișoarei a petrecut cel puțin o parte din vacanța sa de vară alături de Dumitru Dinulescu, pe litoralul românesc, când, pe lângă alte activități, cei doi au participat ca spectatori în tribuna oficială la meciul echipei de fotbal ACS Poli Timișoara cu ”Săgeata” Năvodari.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 2 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 3 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 7 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 10 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 3 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum 2 ore
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

Ministrul Sănătăţii: În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă / Ministrul prezintă stadiul centrelor de la Târgu Mureş şi Timişoara

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare. ”Ministerul Sănătăţii construieşte centre pentru marii

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Vremea

București
acum

mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

7°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°