Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia bihoreană, după un an greu - Bani puţini, poliţişti arestaţi

Publicat in Crisana, luni 30 decembrie 2013 ·

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-a întâlnit ieri, cu reprezentanţii mass-media, la finalul anului 2013, caracterizat de inspectorul şef drept un an bun, deşi marcat de resursele puţine cu care poliţiştii au fost nevoiţi să se descurce şi de cazurile de corupţie din rândul oamenilor legii.

Potrivit inspectorului şef, Liviu Popa, poliţiştii bihoreni au obţinut rezultate bune anul acesta, în ciuda resurselor puţine şi a scandalurilor de corupţie care au dominat instituţia. "A fost un an greu, cu probleme generate de arestarea unor colegi care au culminat cu arestarea adjunctului meu. Am avut foarte puţine resurse, maşini vechi de opt nouă ani, oameni puţini. Bugetul în anul 2013 a fost de circa 40% faţă de cel din 2005", a precizat Liviu Popa. Acesta a apreciat şi colaborarea cu autorităţile locale, dar a avut şi câteva comentarii referitoare la alte instituţii. "Instituţiile statului între ele încearcă să îşi regleze ambiţii personale. Sper să iasă la iveală abuzurile. Lucrurile se vor clarifica încet, încet, se vor vedea metodele folosite şi atunci vom putea face mai multe comentarii", a declarat inspectorul şef, cu trimitere directă la DNA. "Sper ca 2014 să fie mai liniştit din punct de vedere al manifestărilor disciplinare ale colegilor. Sper să fi înţeles la ce se expun dacă încalcă reguli. În rest, îmi doresc să avem resurse suplimentare, să accesăm fonduri europene şi să fim parte în cât mai multe proiecte", a mai adăugat Liviu Popa. Potrivit conducerii IPJ Bihor, în 2013 la nivelul judeţului nostru s-au redus drastic accidentele rutiere, dar şi infracţionalitatea stradală sesizată, bilanţul cu date concrete urmând să fie prezentat în cursul lunii ianuarie 2014. "Le mulţumesc colegilor noştri care lucrează din entuziasm, recompensele materiale în poliţie fiind aproape inexistente. Le dorim tututor cetăţenilor Sărbători Fericite şi

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 41 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 34 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°