Şase spectatori într-o sală de cinema. Şase martori la o poveste despre un om pe care, cândva, l-am lăsat să plece. Un bun prieten, un fel de Llewyn Davis, care şi acum încearcă să-şi găsească drumul. Poate de aceea fraţii Coen îmi par atât de familiari. Prima scenă începe într-un bar newyorkez cu Fare Thee Well, un cover Publicitate inspirat dintr-o veche baladă folk englezească. Singurătate, teamă de ratare, toate acele feţe întunecate pe care lumina caldă ce pătrunde în spaţiul resemnării le estompează într-un joc de reflexii. Nu mai e vorba despre un simplu experiment de lumini, ci despre o efuziune de speranţă dăruită celui înstrăinat. El, cel din film (Inside Llewyn Davis) e cântăreţ de folk şi compozitor, american, tânăr. Are talent, chitara pe umăr, o pisică – una frumoasă – şi ghinion. Asta e toată averea lui. Îi lipsesc haina groasă de iarnă şi încrederea în sine. Ca noi toţi, a obosit să cutreiere lumea asta mare şi să nu găsească ceea ce caută. Este omul care nu face compromisuri, onest în primul rând cu el însuşi. Omul care înjură, acelaşi cu cel care îşi asumă responsabilitatea faptelor sale. Omul fără casă, care străbate baruri obscure, străzi înzăpezite sau coridoare înguste. Cel care îşi îmblânzeşte somnul pe canapele străine. Cel care nu prinde rădăcini în locurile prin care trece, plictisit de banalitatea celor care îi invadează destinul şi care simte lipsa celor puţini care i-au marcat viaţa. Omul care nu vrea să fie un oarecare. Dacă s-ar opri o clipă să se privească, ar vedea că este singurul perfect într-o lume atât de imperfectă.
Şase spectatori într-o sală de cinema. Şase martori la o poveste despre un om pe care, cândva, l-am lăsat să plece. Un bun prieten, un fel de Llewyn Davis, care şi acum încearcă să-şi găsească drumul. Poate de aceea fraţii Coen îmi par atât de familiari. Prima scenă începe într-un bar newyorke