Să trăiţi, să înfloriţi, ca merii, ca perii în mijlocul verii

Aflată la jumătatea perioadei dintre Crăciun şi Bobotează, sărbătoarea Anului Nou are semnificaţii multiple, în funcţie de zona geografică, de apartenenţa la o biserică sau alta, de ritualuri rurale sau obiceiuri orăşeneşti.

În Biserica Catolică şi în cea Evanghelică, ziua de 1 ianuarie îi este dedicată Fecioarei şi circumciziei Pruncului Iisus. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în această zi pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii din secolul al IV-lea, mare teolog, considerat şi părintele monahismului oriental. Ales episcop al Cesareii, a devenit şi Mitropolit al Cappadociei şi Exarh al Pontului, influenţa sa întinzându-se din Balcani şi de la Marea Egee până la Eufrat. În noaptea dintre ani, în mânăstirile din România, slujba durează până dimineaţa, iar în ziua de Sfântul Vasile în toate bisericile se citesc Moliftele pentru dezlegarea de lucrările diavoleşti şi rugăciuni de binecuvântare a anului care începe. Există credinţa potrivit căreia participarea la această slujbă fereşte de necazuri şi de păcate pentru tot anul care abia începe.

Ursarii, urâţii şi frumoşii

Sfântul Vasile cel Mare

Relativ recent ca dată, Anul Nou continuă o seamă dintre ritualurile Crăciunului. Dacă pe 28 decembrie, în unele zone ale ţării există obiceiul “Îngropării Crăciunului”, noaptea de 31 decembrie simbolizează “Îngroparea Anului Vechi”, denumire înlocuită în perioada modernă cu cea de Revelion, preluată de la francezi. La sat, ea are o aură magică, înglobând diversele ritualuri de înnoire a timpului, în care mituri agrare se împletesc cu elemente sociale, dominate de ironie şi, nu o dată, de licenţiozitate.

Apropierea dintre Crăciun şi Anul Nou este vizibilă şi în credinţa că în această noapte se deschid cerurile, iar cel care priveghează şi le vede