Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozite cât vârsta lu’ domnu’ premier se poate?

Publicat in Academia Catavencu, luni 30 decembrie 2013 ·

Victor Ponta are 41 de ani, iar de la anul ne așteaptă 35 de taxe, impozite și accize în plus. Cum mai e o zi din 2013, și au ajuns atât de departe, ar fi păcat să nu mai bage acolo încă vreo 6 impozite, cât să egaleze vârsta lu’ dom’ premier, nu?

Pe partea de justiție, cred că ne-am dumirit cu toții la ce se refereau useleii fotoșopați și zâmbitori de pe panourile electorale de acum un an când promiteau “Dreptate până la capăt”. Totuși, cum ochii v-au căzut peste rubrica de economie, nu cred că mai are rost să vă obosesc cu deja vechile povești despre albirea corupției, ori lobby-ul ca un hobby. Câteodată, și Codul Fiscal e îndeajuns de penal cât să-l băgăm în seamă. USL, numele tău este consecvență

Deși Liviu Voinea, cel cadorisit de o parte a presei cu porecla Tom Bugețel, se lăuda în vară că mai repede o să dea Iliescu ortul popii decât să vadă România creșteri mari de taxe și impozite, până la urmă sfârșitul de an i-a prins pe guvernanți cu nădragii în vine la Gogoșerie; pardon, la Guvern: USL-ul a introdus în total 35 de taxe, impozite și accize noi, inclusiv misterioasa acciză de 7 cenți pe benzină, demnă Dosarele X pentru că nimeni nu ne-a convins că are habar ce pentru ce sunt banii ăia. În total, vreo 8 miliarde de lei în plus, adică o povară fiscală de încă 50 de euro pentru subsemnatul la anul, deci mai puțini bani pe care aș putea să-i introduc eu în economie reală, și mai mulți pentru peșcheșurile electorale din 2014, ori pentru autostrăzi desenate tacticos de Șova prin ciulinii Teleormanului. Uniți Salvăm Pufulica De curând, o nouă vedetă pe bani publici a apărut pe scenă. Nu, nu au luat-o pe Bianca Drăgușanu la Ministerul Marilor Proiecte, departamentul Drumuri și Poduri, ci este vorba despre oaia Pufulica, mascota celui mai “verde” post din România, TVR 3, care se va adăpa și ea mai abitir de la bugetul național din 2014, bine încotoșm

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 45 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°