Tradiţiile populare de Anul Nou de pe teritoriul României păstrează o serie de ritualuri cu caracter magic, chiar şamanic, iar aceste obiceiuri sunt suprapuse peste credinţa creştină, împărtăşită de cei mai mulţi dintre români. Există o serie de particularităţi specifice fiecărei zone în parte, pe lângă urările cu pluguşorul sau cu sorcova, răspândite în mai toate teritoriile locuite de români.

Ţurca, ”dragonul” ardelenilor

Unul dintre cele mai stranii obiceiuri este cel al turcii sau caprei, obicei răspândit mai cu seamă în Transilvania, în zone cum ar fi Valea Mureşului. Acest obicei presupune formarea unor cete de urători, care merg cu capra pe la fiecare gospodărie în parte. ”Cel mai vrednic tânăr din sat este cel care păstrează capra peste an”, spune fotograful Maria Pantea, care participa la acest ritual în perioada copilăriei, pe care şi-a petrecut-o în satele din jurul Idicelului. Capra este, de fapt, un animal mitologic. Corpul îi este închipuit de o cuvertură tradiţională, sub care se ascunde flăcăul care joacă rolul turcii sau al caprei. La nivelul capului, capra are un clonţ de lemn, care este mânuit cu ajutorul unei sfori. Cuvertura caprei este împodobită cu panglici şi cu zurgălăi. Capra dănţuieşte pe o muzică cu ritm alert, cântată din fluier şi din tobă. Muzica este acompaniată de pocnituri din biciuri împletite din cânepă şi de zgomotul unui dispozitiv numit buhai, care imită mugetul taurilor. Jocul caprei şi zgomotele care îl însoţesc seamănă pe undeva cu cel al dragonilor care acompaniază trecerea în noul an chinezesc, spune etnologul Marius Toma. Un alt ritual asemănător cu cel al caprei este cel al hâzilor din Maramureş. Sătenii mascaţi cutreieră gospodăriile. Zgomotele pe care le fac capra în Transilvania ori hâzii în Maramureş au rolul de a speria spiritele rele. ”Capra este formată dintr-un clonţ de lemn, pictat, asemănător cu b