Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIBERTATEA.RO: Laszlo Tökés şi fosta nevastă, ÎN RĂZBOI PENTRU AVERE

Publicat in Vremea Noua, luni 30 decembrie 2013 ·

La mai bine de doi ani de la pronunţarea divorţului dintre Laszlo Tökés (60 de ani) şi fosta soţie, Joo Edith, europarlamentarul a depus noi documente la Judecătorie, prin care cere împărţirea averii, adică bunuri imobile şi mobile în valoare de 318.000 de euro. Dacă până în urmă cu câțiva ani Laszlo Tökés era văzut drept un erou al Revoluției din 1989, în prezent, controversatul politician este pus la colț, inclusiv de unguri. Ba mai mult, până și fosta soție a demascat adevărata față a fostu

În cererea de chemare în judecată, document pe care ziarul Libertatea vi-l prezintă în exclusivitate, Laszlo Tökés, supranumit “pastorul Casanova”, în urma presupuselor aventuri de care fosta soţie l-a acuzat la divorţ, are de împărţit o avere frumuşică.

Este vorba despre două terenuri intravilane în Oradea, cu o suprafaţă totală de 3.600 de metri pătraţi, achiziţionate între 2000 şi 2009, dar şi de trei imobile, două în Oradea şi un altul în Căpâlna, toate bunurile fiind apreciate de fostul pastor reformat ca având o valoare totală de 313.000 de euro.

Concret, cei doi foşti soţi îşi dispută în instanţă o casă în Oradea, cu teren de 501 mp, în valoare de 200.000 de euro, un apartament în acelaşi oraş, de 50.000 de euro, o casă cu teren în Căpâlna, apreciată la 20.000 de euro şi două terenuri intravilane în Oradea, de 2.141 mp (25.000 de euro) şi 1.459 mp (18.000 de euro).

Acestea, pe lângă o colecţie de obiecte de artă, în valoare de 5.000 de euro. În timp ce Laszlo Tökés susţine că această avere a fost dobândită de el din “contribuţii exclusive”, revendicându- le, deci, la tribunal, fosta soţie se luptă să dobândească măcar jumătate din agoniseală. Case şi terenuri cumpărate din donaţii?

Conform legii, bunurile dobândite în timpul mariajului se împart în mod egal între cei doi foşti soţi. Numai că Laszlo Tökés susţine că, deşi apartamentele,

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 14 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 13 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°