Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schumacher schia cu viteză mare în momentul impactului cu stânca

Publicat in Jurnalul, luni 30 decembrie 2013 ·

Amator de senzaţii tari, Michael Schumacher schia cu viteză mare în momentul în care s-a dezechilibrat sau împiedicat de o stâncă şi a căzut, lovindu-şi capul de o stâncă, în staţiunea Meribel din Franţa, scrie Le Matin din Elveţia.

Campionul mondial schia în afara pistei, împreună cu fiul său în vârstă de 14 ani, pe domeniul Meribel, staţiune unde familia sa deţine o cabană.

Intervievat de postul de televiziune francez TF1, Olivier Simonin, directorul pistelor din staţiune, a subliniat că locul respectiv nu prezintă dificultăţi speciale, dar poate prezenta riscuri, în măsura în care zona, situată în afara pistelor balizate, nu este securizată.

Jandarmii montani din Courchevel sunt însărcinaţi cu ancheta privind cazul Schumacher, accidentul acestuia producându-se într-o zonă stâncoasă. Primele elemente ale anchetei converg către o "eroare tehnică”.

"Casca l-a protejat pe Michael Schumacher”, a declarat luni dimineaţă, în cadrul conferinţei de presă la spitalul din Grenoble, unde este internat campionul, Jean-Francois Payen, şeful secţiei anestezie-reanimare.

"Cineva care ar fi avut un asemenea accident şi n-ar fi purtat cască nu mai ajungea aici”, a explicat medicul.

Campionul de Formula 1 a suferit un grav traumatism cranian, chiar dacă purta cască. "Rămâne într-o situaţie critică”, potrivit medicilor. Următoarele informaţii despre starea lui de sănătate vor fi furnizate în timp util, când vor interveni modificări.

Amator de senzaţii tari, Michael Schumacher schia cu viteză mare în momentul în care s-a dezechilibrat sau împiedicat de o stâncă şi a căzut, lovindu-şi capul de o stâncă, în staţiunea Meribel din Franţa, scrie Le Matin din Elveţia.

Campionul mondial schia în afara pistei, împreună cu fiul său în vârstă de 14 ani, pe domeniul Meribel, staţiune unde familia sa deţine o cabană. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 15 minute
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

UPDATE - Autoutilitată lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum 39 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum 19 minute
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 3 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Știri Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată la Muzeul Național al Marinei Române

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 ianuarie 2025, începând cu ora 16:30, în salonul expozițional „Clio”, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Cenaclul Literar-Artistic Olga Duțu, în colaborare cu UZPC Dobrogea și Școala „Tinerelor Talente”, celebrează Ziua Culturii Naționale pri

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 15 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Pavel Tebeul a trait in secolul al III lea. Este considerat in istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic. Informatiile despre viata Sfantului Pavel Tebeul, le avem

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°