Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOS CRACIUN E ROCKER – Rockerii baimareni au donat jucarii pentru copiii orfani, in cadrul unui concert caritabil

Publicat in eMaramures, luni 30 decembrie 2013 ·

Mascote, jucarii sau puzzle-uri au fost donate de catre rockerii prezenti aseara, 29 decembrie, la concertul caritabil „Mos Craciun e rocker”, initiat de membrii trupei Dirty Shirt. Seria cantarilor organizate in scop umanitar a ajuns si in municipiul resedinta de judet dupa ce alte doua concerte au fost sustinute de mai multe trupe rock in Sighetu Marmatiei, respectiv in Satu Mare, in cadrul aceleiasi campanii, iar numerosi tineri au dorit sa se distreze si, in acelasi timp, sa faca o fapta buna in perioada sarbatorilor.

Anul acesta, actiunea caritabila a rockerilor baimareni a ajuns la cea de-a sasea editie. La fel ca in fiecare an, regula a fost aceeasi. Cei care au vrut sa participe la concert au venit cu jucarii care au fost donate ulterior catre Fundatia Somaschi.

„Este foarte simplu, in colaborare cu cei de la Somaschi facem aceste concerte, astfel incat copiii fara parinti sa poata fi ajutati cu ocazia sarbatorilor de iarna. Tocmai de aceea, in momentul in care un om vine la concert aduce o jucarie, iar jucariile stranse noi le dam pentru a le imbunatati cat de cat viata ”, a precizat unul dintre membrii formatiei Dirty Shirt, Rini. 

Daca la Satu Mare, membrii formatiei Dirty Shirt au cantat alaturi de trupele de rock Vespera, Target si Legion, in Sighetu Marmatiei si Baia Mare, organizatorii concertelor caritabile au urcat pe scena alaturi de trupa Ultimu Nivel. Rockerii baimareni au aratat ca s-au alaturat pentru a doua oara acestui eveniment din dorinta de a-i ajuta pe copiii care provin din medii defavorizate.

„Suntem a doua oara in aceasta campanie, am fost neconsecutiv, acum trei ani si anul asta din nou, pentru ca ne leaga o prietenie destul de veche cu Dirty Shirt si de fiecare data acceptam cu placere aceasta provocare , sa-i spunem. Ca orice formatie de rock din Romania, noi suntem cei care ajutam sp

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum 31 minute
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum o ora
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 3 ore
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, în primele 11 luni din anul 2024

News.ro acum 2 ore
Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută şi cu 1,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 2 ore
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

Consilierii lui Biden şi Trump s-au întâlnit pentru „a-şi preda ştafeta”

Mediafax acum 35 minute
Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al lui Biden, a predat ştafeta ceremonială congresmanului american Mike Waltz, ales de Trump pentru acelaşi post, în cadrul reluării unei tradiţii la Washington, susţinută de Institutul

O femeie a născut pe trotuar, lângă Spitalul Polizu. Bebelușul a murit. Poliția face cercetări

Adevarul acum o ora
O femeie a născut pe trotuar, în apropierea Spitalului Polizu din București, poliția demarând deja o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a produs acest eveniment, cu atât mai mult cu cât bebelușul a murit.

Bugetul României în 2025: Ce se întâmplă cu pensiile, investițiile și deficitul

Wall-Street.ro acum 23 minute
Legea bugetului de stat pentru anul 2025 va fi adoptată de guvern până la finalul lunii ianuarie, în așa fel încât în prima săptămână din februarie să fie aprobată de Parlament, precizează prim-ministrul Marcel Ciolacu. Acesta a vorbit, împreună cu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară a fost reluată / Precizările poliţiştilor - FOTO

News.ro acum o ora
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la un accident feroviar petrecu

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°