Evenimentul zilei vă prezintă povestea uluitoare a unuia dintre cei mai mari jucători de rugby ai României, autor, printre altele, al eseului decisiv într-o victorie cu Franţa şi a unei invenţii care "se plimbă" pe planeta Marte!
Trăieşte de aproape 40 de ani în Occident. Mai precis în Franţa. În România e puţin cunoscut, deşi a făcut multe sub tricolor. A venit pe lume în aceeaşi localitate cu "mult mai celebrul" Adrian Mutu şi susţine că el e cel care merită statuie în Călineşti de Argeş! Ion Marica a fost cel mai jucător al naţionalei de rugby a României în victoria istorică împotriva Franţei din 13 octombrie 1974 de la Bucureşti, 15- 10. Marica a înscris eseul prin care România răpunea o întreagă naţiune, care n-a uitat mult timp acel "afront".
Un an mai târziu, tot printr-un eseu reuşit de Marica în ultimele secunde ale meciului cu Spania de la Madrid, scor 16-12, România devenea campioană europeană. A rămas în Vest în acelaşi an, 1975. "Vroiam doar să joc rugby în Franţa, să mă măsor cu cei mai buni din lume. Nimic altceva", susţine Ion Marica.
"Bine ai venit în Franţa!"
Ion Marica a început jocul cu balonul oval la juniorii clubului Steaua, în 1963. A mai jucat la Rulmentul Bârlad, apoi a fost înregimentat, pe durata stagiului militar, la seniorii Stelei. A plecat la Politehnica Iaşi, iar în 1972, după transferul la Farul Constanţa, în urma unui trial, a fost chemat la prima reprezentativă. A debutat contra Franţei, la Constanţa, într-un meci pierdut de tricolori, 6-15. "În 1975 am devenit Maestru Emerit al Sportului, singurul titlu dat de comunişti care nu a fost abrogat nici în ziua de azi", povesteşte Ion Marica. În timpul unui turneu în Italia, Marica a decis să nu se mai întoarcă în ţară. A părăsit cantonamentul Farului pe scuterul unui pilier de la Sulmona! Colegii, care îl priveau, erau convinşi că se va întoarce. Nu s-a mai întors!