Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Afacerea Tătăruşanu": Steaua a pierdut 2,6 milioane de euro, dar a câştigat cel mai bun portar din "era Becali"

Publicat in Pro Sport, luni 30 decembrie 2013 ·

”Sunt onorat de faptul că am ajuns la Steaua, cel mai galonat club din fotbalul românesc şi sper că, din momentul în care voi veni să joc în Ghencea, să demonstrez faptul că merit să evoluez la această echipă”, a fost prima declaraţie dată de Ciprian Tătăruşanu, în luna mai 2008, după ce transferul său de la Gloria Bistriţa la Steaua a fost anunţat oficial. Gigi Becali a plătit ardelenilor 1,5 milioane de euro pentru portar, însă l-a lăsat încă un sezon la Gloria. Tătăruşanu a venit în Ghencea pentru sezonul 2009/2010, atunci când a intrat în vigoare şi contractul pe cinci ani pe care îl semnase, contract de pe urma căruia câştiga 200.000 de euro pe sezon, cel mai mare salariu de la Steaua şi unul dintre cele mai mari de la acea vreme din Liga I.

Criticat şi ameninţat cu tăierea salariului încă de la început

În primul său sezon la Steaua, Tătăruşanu a apărat poarta în numai 15 partide din Liga I. La acea vreme, în sezonul 2009/2010, rivalul lui Tătă era columbianul Robinson Zapata, cel care era văzut drept titularul postului. Evoluţiile mai puţin sigure ale lui Tătăruşanu l-au adus pe portar în postura de ţintă a criticilor lui Gigi Becali, finanţatorul ameninţându-l din prima cu scăderea contractului. ”L-am chemat pe Tătăruşanu şi i-am spus că vreau să-i fac salariul 150.000 de euro, că el avea 200.000. A cam greşit la gol, era cam adormit”, spunea finanţatorul din Ghencea la finalul unei înfrângeri cu Unirea Urziceni. Argumentând cu startul crizei financiare, Becali i-a redus din sezonul imediat următor salariul lui Ciprian Tătăruşanu la 150.000 de euro pe sezon.

A câştigat 800.000 de euro doar din salarii

Chiar dacă în ultimele luni a refuzat să semneze prelungirea contractului cu Steaua din pricina faptului că echipa campioană nu i-a putut oferi un salariu mai mare, Ciprian Tătăruşanu a fost în ultimii cinci ani unul dintre cei mai b

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 13 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°