Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au pus la cale o escrocherie de proporţii, în ciuda faptului că se aflau în detenţie şi, cel puţin teoretic, nu aveau cum să comită niciun fel de ilegalităţi. Teoria nu se potriveşte însă, după cum veţi vedea, cu practica.
Inidivizii, care aveau la dispoziţie mai multe telefoane mobile introduse ilegal în penitenciar, au început să sune la întâmplare pentru a-i anunţa pe cei aflaţi la capătul firului că o rudă (fiu, frate, văr, nepot) a făcut un accident rutier. Povestea era astfel ticluită încât cel înştiinţat să nu aibă timp de gândire. Se mergea pe scenarii tragice: persoane grav rănite sau chiar moarte în accident. Cel sunat era pus în situaţia de a trimite bani pentru plata avocatului şi pentru ca ruda sa să scape de închisoare.
Ideile deţinuţilor de a face bani nu s-au oprit însă aici. Au gândit şi o altă metodă, intitulată „premiul”. Oamenii erau sunaţi şi anunţaţi că au câştigat un premiu în bani, dar că trebuie să achite imediat impozitul pentru suma respectivă. Zeci de oameni din întreaga ţară au fost escrocaţi prin cele două metode.
Mii de telefoane mobile şi cartele confiscate
Poliţiştii români au făcut foarte multe percheziţii atât în celulele penitenciarului, cât şi la domiciliile persoanelor racolate de deţinuţi pentru a-i ajuta în afacerile „accidentul” şi „premiul”.
Penitenciarul din oraşul nostru este în fruntea clasamentului atunci când vine vorba despre numărul telefoanelor mobile confiscate. Conform amosnews.ro, în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2013, din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au fost confiscate 2.284 de telefoane mobile.
Datele statistice oficiale ale penitenciarului gălăţean confirmă situaţia. „În anul 2012 au fost descoperite 1.016 telefoane mobile şi 626 cartele SIM, iar anul acesta au fost descoperite 1.363 de telefoa