Deși ar fi trebuit să dea cu subsemnatul în fața inspectorilor școlari, învățătoarea de la Școala Generală Nr. 10 "Maria Rosetti" din Capitală, filmată în timp ce le cerea în mod fățiș părinților să o răsplătească cu bani, se ascunde în provincie și are mari șanse să rămână la catedră. Motivul? Sistemul de Educație îi ține în brațe pe dascălii-problemă.
"Cine este și de unde a avut atâta tupeu'" sunt primele întrebări care le vin în minte celor care urmăresc filmulețul devenit viral pe Internet, în care o învățătoare plină de tupeu, de la o școală de fițe din București, le dictează părinților cu câți bani să cotizeze la cadoul ei de Crăciun. Suma pretinsă reprezintă o mică avere pentru buzunarul oricărui român de rând: 100 de euro de elev. Având în vedere că, în medie, la o clasă de pregătitoare există 25 de elevi, Moșul ar fi trebuit să-i aducă femeii fabuloasa sumă de 2.500 de euro.
Cu toate acestea, conducerea Inspectoratului Școlar București este legată de mâini și de picioare.
"Asta nu-i nimic, te îngrozeşti de ce poţi găsi în ţară, dar nu dispunem de pârghii legislative, care să ne permită să-i concediem. S-ar considera că le refuzi dreptul la muncă”, explica în urmă cu ceva timp Constantin Trăistaru, inspector şcolar general al Capitalei.
În plus, profesorii se bucură de susţinerea sindicatelor.
Dascălii șpăgari, stăpâni pe moșie
În astfel de situaţii, consiliul de administraţie al fiecărei şcoli ar trebui să deschidă o anchetă pentru a stabili dacă acuzaţiile sunt adevărate. În realitate însă, puţini sunt directorii care se înhamă la o asemenea muncă. „După ce ai întrunit consiliul, chemi şi profesorul învinuit, dar cu 48 de ore înainte, îi trimiţi o înştiinţare. Ca la DNA”, adaugă inspectorul şef.
Acesta este și motivul pentru care învățătoarea și-a permis luxul de a-și continua sărbătorile în provincie, transmițându-le ș