Prietenii mei nemedici sunt oameni inteligenţi şi minunaţi, dar, atunci când vine vorba de sănătate, spun o mulţime de lucruri trăsnite. Mă refer la tineri deschişi la minte, cu bune intenţii, obişnuiţi să se informeze, şi care, totuşi, au lacune care mă surprind. Nu este vina lor, spun eu, ca Robin Williams în Good Will Hunting. Recentul subiect al „superimu­nităţii“ parlamentarilor a generat căutări pe internet şi discuţii aprinse. De unde să mă informez? Păi, din presă, de preferat prin vocea experţilor în drept, nu foarte vizibili şi nici prea independenţi. La ora la care scriu aceste rânduri, nu ştiu ca aparatul de stat să fi oferit vreo explicaţie pe subiect. Este vina cuiva dacă eu nu înţeleg bine ce se întâmplă şi mă supăr degeaba? Mult timp am crezut cu tărie că fiecare om trebuie să se descurce în lucrurile care contează, că depinde în primul rând de el să se informeze, să filtreze mulţimea de sfa­turi şi să aleagă adevărul. Acum nu mai cred aşa. Sau, mai exact, cred că nimeni nu poate fi tras la răspundere dacă nu cunoaşte lucruri care nu i-au fost aduse la cunoştinţă în mod profesionist, de profesionişti. Şi cred că este inde­cent, greşit şi inutil să spui că majoritatea românilor sunt proşti şi indolenţi. Este valabil şi la capitolul educaţie pentru sănătate. Dreptul la măsuri preventive, accesibilitatea serviciilor medicale şi informarea corectă sunt primele incluse în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor. Înainte de a avea responsabilităţi, pacienţii au drepturi. Şi cineva trebuie să se ocupe de punerea lor în practică. Cum anume se întâmplă acest lucru este o altă problemă. Specialiştii sunt de acord că educaţi Publicitate a pentru sănătate trebuie inclusă în curricula şcolară. Din acel moment, vor trece ani sau zeci de ani până vom culege roadele. Avem răbdare. Apoi, intuiţia spune că bolile sunt mai bine ţinute la distanţă prin măsu