La Casa de Cultură din Gura Humorului a avut loc vineri, în ziua de Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, vernisajul unei expoziţii de pictură realizată de artistul plastic Radu Bercea.
60 de lucrări în ulei, executate într-un timp record
După un an încărcat cu evenimente expoziţionale personale şi colective, organizate în ţară şi în străinătate, humoreanul Radu Bercea trage linia de bilanţ la final de an acasă, la Gura Humorului, prezentând publicului 60 de lucrări în ulei, executate într-un timp record.
Este vorba de numai 14 zile, aşa cum a subliniat la vernisaj prof. Constantin Logigan, directorul Casei de Cultură humorene, interval în care Radu Bercea (care în noul an, în care păşim peste câteva zile, va trece pragul vârstei de 75 de ani) a realizat această „expoziţie de lumină şi culoare” alcătuită din 60 de tablouri, în care albul anotimpului hibernal din peisajul bucovinean stă faţă în faţă cu cromatica generoasă a florilor.
O expoziţie inedită în care iarna nu este privită prin florile albe de gheaţă de pe ferestrele caselor, ci vibrează poetic cu culorile vegetale hrănite solar.
„Un colorist de excepţie, cum de excepţie este şi sufletul său”
De fapt, aşa cum a spus prof. Constantin Logigan, Radu Bercea, care a expus de la Rio Negro (Brazilia) până la Ostriţa (Ucraina), şi-a făcut numele cunoscut pe un vast „teritoriu în care soarele nu asfinţeşte niciodată”, aşa că dacă iarna s-a instalat într-un loc, într-altul, în care Radu Bercea a poposit în periplul său, vara se manifestă din plin.
O expoziţie realizată de un bărbat care respiră, aşa cum a remarcat la rândul său directorul bibliotecii humorene, prof. Armanda Manuela Andrieş, „foarte multă feminitate”, delicateţea şi armonia cromatică a florilor generând această impresie.
Apreciat de poetul Mihai Sultana Vicol ca fiind „patriarhul picturii bucovi