Cu stadionul arhiplin, era, alături de Sinescu, Ţucudean, Mitu, Radu, Ungur, Grad, Tîrțău şi ceilalţi utişti, figură importantă din trupa ce răpunea la Arad marile puteri ale României şi reuşea să readucă aici senzațiile timpurilor de glorie. Sandu Gaica face parte din categoria fotbaliștilor pentru care introducerile nu-și au sensul, amprenta pe care și-a pus-o lângă UTA fiind puternică, precum stilul său din teren.
Lansat în Țara Zărandului
- Primii tăi pași pe gazon se petreceau la Ineu.
- Sunt născut în Ineu, iar la teren m-am dus de mic, am avut șansa ca bunicul meu să fie în conducere la Victoria și mă ducea cu el. Am început să prind gustul, iar din clasa a IV-a am făcut-o organizat. Am fost primit la o grupă cu doi-trei ani mai mari, iar primul meu antrenor a fost Petru Feieș, fostul primar, director de școală, profesor de sport, diriginte și, mai târziu, coleg de echipă. În 85 am jucat, împărțit, la Chișineu Criș și la Vagonul, apoi m-a luat UTA.
- Ineul trăia o perioadă frumoasă în Divizia C.
- Am jucat în echipă cu nişte fotbalişti mari de tot. Kukla, Bedea, Bermozer, Mertesz, Uilecan, Varga, am avut de la cine să învăț. Erau și oameni deosebiți, de mare caracter, m-au ajutat foarte mult în joc, am și furat meserie de la ei. Printre alţii, am fost coleg și cu Popa Ionuț.
- Te-aș ruga să te oprești câteva clipe asupra regretatului Ștefan Kukla.
- Și în vestiar și în teren impunea respect, și adversarilor și colegilor. L-am prins o perioadă scurtă, înainte să moară, şi în anturajul clubului UTA. S-a văzut că a trăit în fotbalul mare, era un om deștept, iar prin funcția de director la abatorul de la Șofronea, era doctor veterinar, a ajutat de multe ori UTA. L-am văzut jucând și la UTA, când eram copil. Am crezut că e o glumă când mi-a spus bunicul meu că vine Kukla la Ineu…
Greutatea tricoului „alb-roșu”
