Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moș Crăciunul ruso-german

Publicat in Ziua de Vest, luni 30 decembrie 2013 ·

Zilele trecute președintele Rusiei, Vladimir Putin l-a grațiat pe fostul magnat Mihail Hodorkovski. Eliberarea din pușcăriei a miliardarului de odinioară, cu nouă luni înainte de termen, este prezentată în presa germană ca un succes real al diplomației discrete a Germaniei. Îndată ajuns la Berlin, Hodorkovski mulțumește cancelarului german Angela Merkel și fostului ministru de externe al Germaniei Hans-Dietrich Genscher pentru modul cum au acționat în vederea eliberării sale.

Acest gest nobil în preajma sărbătorilor de iarnă este echivalent cu înfăptuirea de minuni politice ale realesului cancelar de la Berlin. După strategia călăuzitoare a juristului și filozofului german Carl Schmitt, din anii întunecați ai Europei, înfăptuirea puterii führerului constă și în desăvârșirea unor fapte ilustre după model biblic. Înțelepciunile "teologiei politice" a lui Carl Schmitt sunt așadar colindele cabinetului Merkel III la porțile unei Europe răvășite. Intervenția Germaniei pentru grațierea fostului om de afaceri rus este considerată în presa germană drept dovadă a unei relații germano-ruse mult mai bune decât a oricărei alte mari puteri. Cei doi hegemoni ai spațiului euro-asiatic, Germania și Rusia, legați nu doar printr-un gazoduct exclusivist, au format mai recent un cor de colindători acapella venerând niște icoane de dezidenți de la Snowden,Timoschenko și Hodorkovski. Strategia de a ne prezenta latura blândă și umană a celor doi conducători de la Berlin și Moscova este pe măsura anotimpului festiv și atât în folosul unei imagini nobile a unui ursuleț, Vladimir Putin la Berlin, cât și a lui Merkel în cojoc de Moș Crăciun.

Dar ce înțelegem noi din aceste colinde? Din antecamera vreunui salon secret de negocieri germano-rusești nu deslușim că raportul de mâine "MCV", astăzi numit "Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare" va fi raportul "Mer

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 24 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 43 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 50 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 35 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°