UPDATE. Conducerea spitalului din Grenoble a anuntat o conferinta de presa, chiar in aceasta dimineata, la ora locala 11.00 (12:00 ora Romaniei), informează sptfm.ro.
Într-un comunicat comun dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni de către serviciul de presă al lui Schumacher şi de reprezentanţii spitalului din Grenoble se precizează că pilotul se afla în comă, în momentul internării, după "un traumatism cranian grav, care a necesitat imediat o intervenţie neurochirurgicală", potrivit Agerpres.
"El rămâne într-o stare critică", adaugă comunicatul, semnat de doi medici şi de directorul adjunct al spitalului, care a fost citit şi înaintea jurnaliştilor adunaţi în faţa clinicii din Grenoble.
Citeşte şi: Schumacher, rănit într-un accident de schi. Sportivul, traumatism cranian grav
Purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că următoarea informare în legătură cu starea de sănătate a multiplului campion mondial va avea loc luni dimineaţă, în jurul orei locale 11,00.
Pilotul german, care urmează să împlinească 45 de ani pe 3 ianuarie, schia duminică în compania fiicei sale în vârstă de 14 ani, într-un sector aflat în afara pistei staţiunii Meribel. El s-a lovit cu capul de o stâncă în momentul căderii şi, în ciuda faptului că purta cască de protecţie, şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa.
"Schumi" a fost transportat iniţial cu elicopterul la o clinică locală, de unde a fost transferat ulterior la spitalul universitar din Grenoble. Aici a fost chemat de urgenţă, de la Paris, profesorul Gerard Saillant, un reputat expert în chirurgie craniană, fondator al "Institutului creierului" din Franţa. Saillant este un prieten apropiat al lui Schumacher şi al fostului şef al echipei Ferrari, Jean Todt, actualul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism.
Michael Schumacher este cel mai titrat pilot din istoria "Mar