În luna martie a anului 2014 se vor împlini 30 de ani de când debutam, printr-o cronică la un spectacol orădean, în critica de teatru.
Debutul s-a petrecut în paginile revistei de specialitate care se chema Teatrul. Am scris de atunci zeci, sute, poate chiar mii de cronici ori de eseuri despre ceea ce am văzut prin Teatrele din ţară. Desigur, nu am dat seama în scris despre toate experienţele mele de spectator. Mi s-a întâmplat adesea să revăd unele spectacole. Şi cu toate că revista la care am debutat avea o rubrică ce se chema „Reprezentaţia nr...“, rubrică în cuprinsul căreia se consemnau, destul de expeditiv, mai cu seamă unele înlocuiri în distribuţie, devenite pesemne necesare, dar se şi încerca diagnosticarea „stării de sănătate“ a unui spectacol la câteva luni ori la câţiva ani de la premieră, nu mi s-a întâmplat niciodată să revin cu o cronică asupra a ceva ce văzusem şi despre care deja scrisesem. Ceea ce va urma are, aşadar, pentru mine, valoarea unui al doilea debut.
Sigur, atunci când la solicitarea vreunui editor, am fost în situaţia de a scrie despre vreun festival, loc în care, inevitabil, am regăsit şi revăzut montări deja cunoscute, am consemnat „reîntâlnirile“. Mi s-a întâmplat să am parte şi de surprize. Unele nu doar plăcute, ci extraordinare de-a binelea. Aşa au stat lucrurile, de pildă, cu o versiune a celebrelor „Trei surori“ cehoviene, versiune concepută şi regizată de Tompa Gábor, văzută la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Urmărisem spectacolul la premiera din toamna anului 2008, am scris despre el în nr. 11-12/2008 al revistei Teatrul azi. A fost un spectacol neîndoielnic foarte bun, cu o remarcabilă fermitate dar şi eleganţă a “„croiului“, marcat de originalitatea viziunii, înnobilat de câteva evoluţii actoriceşti de excepţie. Valoarea montării a fost recunoscută de câteva premii UNITER.
Scenă din „Unchiul
