În perioada sărbătorilor, Organizaţia Municipală de Tineret a Partidului Democrat-Liberal Arad a dat viaţă unei acţiuni, începută ca o frumoasă poveste şi terminată cu un gest de caritate faţă de nevoiaşi.
Cu prilejul Crăciunului, tinerii de la PD-L Arad, au iniţiat acţiunea „De Crăciun, fii mai bun”, prin care s-au donat alimente atât pentru două familii cu posibilităţi reduse – una cu şapte copii, cealaltă cu doi copii, cât şi pentru doi oameni ai străzii, unul care trăia într-o pivniţă insalubră, iar celălalt care „locuia” într-o maşină.
„Astfel, le-am oferit acestor oameni Sărbători puţin mai luminate, mai liniştite. Prin această iniţiativă am urmărit nu doar întrajutorarea unor oameni cu posibilităţi mai reduse, ci şi sensibilizarea arădenilor faţă de aceste probleme”, a afirmat Alecsandra Mărginean, membră a Organizaţiei municipale de Tineret a PD-L Arad.
(G.C.)