Cei mai buni jucători români de tenis, clasaţi în Top 200 ATP şi WTA, la simplu şi la dublu, au câştigat în 2013 premii totale în valoare de 4,34 de milioane de dolari, sumă ce reprezintă un record pentru România în ultimii 15 ani.
În 2012, românii din aceleaşi topuri au încasat 3,033 milioane de dolari, în 2011 - 3,027 milioane de dolari, iar în 2010 - 2,328 milioane de dolari.
La finalul acestui an, nouă românce se află în Top 200 WTA, la simplu şi la dublu, iar premiile lor au totalizat 3,165 de milioane de dolari. La rândul lor, cei cinci tenismeni din ierarhiile similare masculine au obţinut 1,175 de milioane de dolari.
Campioana câştigurilor în 2013 este jucătoarea română cel mai bine situată în clasamentul WTA de simplu, Simona Halep, locul 11 mondial. Halep a încasat aproape 1,23 de milioane de dolari (2,039 de milioane de dolari în carieră), ceea ce înseamnă aproape 30 la sută din câştigurile românilor în acest an. Sportiva din Constanţa a avut un sezon excepţional, în care s-a impus în şase finale WTA, la Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia. Victoria din turneul de la Sofia i-a adus Simonei cel mai mare premiu din carieră, 270.000 de dolari. Ea este a 18-a jucătoare din lume în clasamentul sumelor încasate din premii în 2013. Pe lângă saltul financiar, de la 375.000 de dolari în 2012, ea a urcat în ierarhia jucătoarelor profesioniste de la locul 47 pe care îl ocupa în ianuarie la locul 11 de acum, fiind desemnată sportiva cu cel mai mare progres în 2013, în tenisul feminin.
Pe locul 2 în clasamentul câştigurilor românilor s-a situat Sorana Cîrstea, cu 769.626 de dolari (415.640 de dolari în 2012), la simplu şi dublu. Cîrstea, locul 22 WTA, este jucătoarea română în activitate cu cele mai mari premii în carieră, 2.564.759 de dolari. Fosta ocupantă a locului 21 mondial (în luna august), cel mai bun d