Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITM este pe urma patronului sechestrat de croitorese

Publicat in Adevarul, luni 30 decembrie 2013 ·

Angajatele de la croitoria din Bradu, care şi-au sechestrat patronul, pentru că nu le-a dat salariile pe ultimele două luni, nu şi-au primit salariile nici până azi. Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a demarat o anchetă şi s-ar putea lăsa cu sancţiuni drastice. Cele 20 de angajate care au protestat în curtea societăţii de confecţii de la Bradu,au ajuns în pragul disperării. După ce l-au sechestrat pe patron în sediul firmei chiar înainte de Crăciun pentru că nu le-a dat banii pe ultimele două luni de zile, fiind nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a scăpa, femeile au mers la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş şi au depus plângere. Incidentele au generat controale care au scos la iveală neregului flagrante, care până acum au fost însă sancţionate doar cu avertismente. Conform reprezentanţilor ITM Argeş, spre exemplu, neplata angajaţilor e un obicei la firmele din Bradu patronate de Robert Preda. Vorbim despre două firme, pentru că pe prima directorul au băgat-o în insolvenţă şi a înfiinţat-o pe a doua, sub altă denumire, dar cu acelaşi obiect de muncă, şi acelaşi sediu. În principal, neregulile sunt aceleaşi, adică neînregistrarea contractelor de muncă şi neplata salariilor, la care se adaugă faptul că nu a fost încheiat un Contract Colectiv de Muncă.”Nu este prima abatere. De fapt, sunt două firme. Pe prima a băgat-o în insolvenţă şi aşteaptă falimentul. Prima oară a primit avertisment pentru că nu a depus la ITM actele de angajare pentru cele 33 de persoane, nu a făcut plata salariilor la timp şi nici nu a încheiat contract de muncă colectiv, aşa cum prevede legea, ne-a spus Mihai Oprescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş.Controlul de fond al inspectorilor de specialitate va începe în prima zi lucrătoare a anului 2014 şi s-ar putea lăsa cu sancţiuni drastice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov: Două persoane au fost atacate de urs

Mediafax acum 25 minute
Update Angajaţii ISU Braşov intervin duminică seara după ce două persoane au fost atacate de urs în localitatea Crizbav. Conform pompierilor, este vorba de o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, care prezintă două plagi superficiale în zona renală

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Germania: Social-democraţii lui Scholz au devansat la limită extrema dreaptă în scrutinul regional din Brandenburg (exit-poll)

HotNews acum 30 minute
Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, deşi pe tot parcursul campaniei s-au situat în urma acestei formaţiuni, conform son

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°