Din septembrie, ambasadorul Sorin Ducaru este românul cu cea mai înaltă funcţie într-o organizaţie internaţională: asistent al secretarului general NATO şi şef al Diviziei de evaluare a riscurilor emergente de securitate, poziţie echivalentă cu cea de secretar general adjunct al Alianţei. Într-un interviu acordat gândul vorbeşte despre riscurile la adresa securităţii, comentând totodată că NATO nu este, totuşi, ”jandarmul mondial”.

”Riscul emergent de securitate este ceva ce este nou, ce se conturează ca risc important, generic vorbind tot ce înseamnă riscuri neconvenţionale. Şi aş aminti aici, fără a face neapărat o ierarhizare, ameninţările cibernetice, proliferarea armelor de distrugere în masă, securitatea energetică, lupta împotriva terorismului şi politica nucleară a NATO. Din această perspectivă, prin conceptul strategic de la Lisabona, din 2010, mandatul Alianţei are trei dimensiuni: asigurarea securităţii şi apărării statelor membre, managementul crizelor, atunci când acestea apar, şi promovarea securităţii prin cooperare, la nivel global, planetar. Iar capabilitatea de analiză strategică a diviziei, care produce rapoarte în fiecare lună, ia în considerare absolut toate aceste potenţiale riscuri. Altfel spus, la nivelul analizei noastre strategice, tot ce se întâmplă pe mapamond, cu implicaţii în zona securităţii internaţionale, este analizat şi evaluat”, punctează ambasadorul Ducaru într-un interviu acordat în exclusivitate gândul.

Acesta respinge însă categoric etichetarea NATO şi, implicit, a SUA, liderul de facto al Alianţei, drept ”jandarm mondial”: ”Nu e în nici un caz vreo dorinţă de a juca rolul de jandarm mondial, NATO are un potenţial de a se implica, dar nu o face automat, o face doar atunci când este nevoie. Ca de exemplu în Libia, unde intervenţia NATO a fost făcută în baza unui mandat al ONU, a unei solicitări a Ligii Arabe şi