Şi eu am trăit zilele acestea incertitudinea febrilă, dar plăcută într-un anume sens, a alegerii locului şi felului în care să petrec revelionul. Sigur, există un dat: voi fi împreună cu soţia mea. Bine, bine, cu ea, dar unde? Cu cine? Cum? Avem unele invitaţii, avem şi mai multe idei.
Ca în fiecare an, echilibrăm cum se poate constrîngerile cu preferinţele, obligaţiile cu plăcerea, dorinţa de chef dezlănţuit cu nevoia de odihnă absolută şi decidem. Dar, cum ar arăta, pentru mine, un revelion perfect? Cu cine şi cum l-aş petrece? Închid ochii, las capul pe spătarul generos şi moale al scaunului şi visez...Supriză sau nu – revelionul meu ideal, în acest an, este pur românesc. Aş începe, pe la ora 5, cu un spectacol de teatru. Aş vedea un Cehov. Aş prefera o montare care să mă seducă vizual, în stilul lui Ciulei sau al lui Purcărete.
Pe la 8, aş mînca ceva la prietenii mei de la "Zexe". Începem cu fois gras. Roşii zemoase de vară, româneşti, ceva telemea şi o felie de tobă. Şorici fraged la îndemînă. Apoi, la principal, clapon, cîrnaţi şi o fleică din porcul acela negru, adus din Portugalia (nu pot reţine rasa sub nici un chip – e un fel de mangaliţă ceva mai bună). Cu vin alb din Noua Zeelandă. Şpriţ. Ştiu că ofensez pe mulţi (şi pentru că vreau alb la fripturi şi pentru că pun apă minerală în bunătate de vin, , dar în visul meu nu enervez pe nimeni, dimpotrivă, toată lumea e foarte încîntată de alegerile pe care le fac). Desertul casei: macaron. Nu doar că e cel mai bun din Bucureşti, dar e cu mult mai bun decît poţi mînca la Paris sau la Lyon sau unde credeţi dumnevaoastră că se află epicentrul acestor minunăţii.
Pe la 10, aş face o scurtă vizită unor prieteni care petrec (ştiu eu cum!) la un alt prieten. Să văd cum le începe petrecerea pentru că, în privinţa petrecerilor, doar ce începe bine se termină foarte bine. În orice altă situaţie, petrecerile
