E povestea unei fetiţe de 6 ani care a plecat într-o după-amiază la joacă şi a rămas cu picioarele înţepenite într-un cazan cu smoală. E povestea unei vieţi distruse din cauza unor miliţieni care, deşi ar fi trebuit să ajute copilul, l-au dus pe un câmp, la ţigani, în loc să-l ducă acasă. E povestea unei tinere care şi-a regăsit familia, după două decenii.
"Eram şocată, nu puteam nici să plâng”
"Totul s-a întâmplat într-o după-amiază. Îmi amintesc că am ieşit afară, să mă joc cu copiii, şi că ne-am dus prea departe ca să-mi mai amintesc drumul spre casă. Şi aşa, m-am rătăcit. Îmi amintesc că, în acea zi, am ajuns lângă o casă unde era un cazan mare cu smoală şi eu am început să mă joc cu el. Am rămas înţepenită cu picioarele în smoală şi copiii cu care eram au plecat acasă. Eu am ramas acolo şi, după aia, doamna bătrână care locuia în acea casa m-a ajutat să ies din smoală.
I-am spus că nu ştiam drumul către casă, dar ea era prea bătrână ca să mă ajute, aşa că mi-a spus să mă duc singură şi să încerc să-mi găsesc casa. Îmi amintesc că apoi s-a înserat, eu am început să plâng şi două femei care vorbeau lângă o casă m-au ajutat, m-au dus la postul de poliţie din sat. M-au primit doi poliţişti, care mi-au spus că mă duc acasă. Dar nu s-a întâmplat asta, ei nu m-au dus acasă, nu m-au întrebat nimic, nici cum mă cheamă, nici unde sunt părinţii mei. La puţin timp după ce am ajuns la post, m-au urcat în maşina de poliţie şi m-au dus pe un câmp unde lucrau ţigani. Poliţiştii nici acolo nu au întrebat nimic, îmi amintesc că, atunci când am coborât din maşină, ţiganii au început să mă tragă de mână, un ţigan spunea «o iau eu» şi un alt ţigan spunea «nu, o iau eu!». Eu eram şocată, nu puteam nici să plâng. Din acea zi, eu nu mi-am mai văzut niciodată familia. Am rămas cu ţiganii şi am cerşit pentru ei mulţi ani...”
Aşa începe mesajul pe care o tânără
