TIMIȘOARA. Anul care se încheie a fost unul foarte bun pentru Nicolae Robu, care este mulțumit pentru că a avut, în primul rând, sănătate, dar și pentru că a reușit să demareze proiecte de anvergură pentru oraș, cum ar fi subpasajul Michelangelo. Primarul spune că, în 2013, a pus accent pe dezvoltarea infrastructurii orașului deoarece aceasta a rămas în urmă și este în dezacord cu cerințele actuale. Robu spune că Timișoara este un oraș în care nu ar trebui să pierdem așa de mult timp în trafic și de aceea municipalitatea are obligația să-i pună în valoare potențialul.
Pentru mine, 2013 a fost un an foarte bun. A fost un an în care, în primul rând, am fost sănătos şi acesta este cel mai important lucru, ca pentru orice fiinţă vie. În al doilea rând, a fost un an în care am putut să iniţiez toate proiectele majore pe care le-am promis, exceptând sistemul de spectacole de lumină și muzică de pe Bega, pe care nici nu l-am avut în fruntea listei de proiecte. Am putut să implementez o mulţime de alte proiecte pe care nu le-am promis niciodată, dar a căror necesitate am constatat-o din funcţia de primar. Mă bucur că am putut gestiona foarte bine toate proiectele, fără excepţie, că am reuşit să finalizez un număr foarte mare dintre ele, fără întârzieri sau cu întârzieri foarte mici. Mă bucur că am putut oferi satisfacţie cetăţenilor de pe întreg arealul oraşului, atât din zonele centrale, cât şi din zonele periferice. Am ţinut să arăt limpede că, pentru mine, ca primar al Timişoarei, nu există cetăţeni de rangul I şi rangul II, în funcţie de zona unde au locuinţa sau în funcţie de alte criterii, ci există doar cetăţeni ai Timişoarei pur şi simplu, care merită tot respectul şi toată atenţia din partea primarului şi din partea Primăriei Municipiului Timişoara, a precizat primarul Nicolae Robu.
Primarul a ținut să le mulțumească timișorenilor care au înţele