Ca în fiecare din ultimii ani, frumoasele Sărbători de Iarnă sunt așteptate la Bata cu nerăbdare, mai ales de copii, pentru care generosul Moș Crăciun aduce frumoase daruri. Sunt așteptate de asemenea cu nerăbdare și de ceilalți localnici, deoarece în preajma Crăciunului s-a încetățenit obiceiul evidențierii frumoaselor colinde și obiceiuri locale dar și a organizării unor spectacole folclorice tematice. Din acest punct de vedere anul acesta n-a făcut excepție.
Serbarea copiilor: un frumos spectacol de colinde
Anul acesta Serbarea Pomului de Crăciun s-a ținut în ziua de vineri, 20 decembrie, de la ora 10, când cei peste 220 de copii implicați în procesul de învățământ din comuna Bata l-au întâmpinat pe Moș Crăciun. Ei au realizat un frumos program de colinde și obiceiuri populare pregătit din vreme iar acesta i-a răsplătit cu daruri dulci. Întreaga comunitate, împreună cu toate cadrele didactice, cu reprezentanții administrației și cu părinții copiilor au participat activ la realizarea serbării.
De darurile Moșului s-au îngrijit, alături de Primăria Bata și numeroși sponsori locali – printre care nelipsitul SC DIABAS dar și unii sponsori veniți de departe precum: cunoscuta Organizație THW din Germania dar și o organizație irlandeză reprezentată de George Olaru, la care se adaugă numeroase alte familii de bătani.
Caravana Tradițiilor de Iarnă, o ediție aparte
Ajunsă anul acesta la cea de-a VII-a ediție, Caravana Tradițiilor de Iarnă, organizată de Centrul Cultural Județean în colaborare cu Consiliul Județean Arad, a poposit în comuna Bata, mai precis la Căminul Cultural din centrul de comună Bata, cu o zi înainte de Ajun, adică duminică, în 22 decembrie.
Ca în fiecare din ultimii șapte ani spectacolul a fost deosebit, sala Căminului Cultural din Bata ajungând să fie neîncăpătoare pentru mulțimea spectatorilor veniți să-l vad