Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Controale în pieţe din Piteşti; comercianţi care vindeau ilegal petarde şi ţigări au abandonat marfa

Publicat in Gandul, luni 30 decembrie 2013 ·

Mai mulţi comercianţi care vindeau ilegal petarde şi ţigări de contrabandă în pieţe din municipiul Piteşti au fugit şi şi-au abandonat marfa în momentul în care echipe de poliţişti au început controale în zonele respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe persoane care vindeau în pieţe din municipiul Piteşti petarde din categoria celor interzise vânzării şi ţigări netimbrate au fugit, abandonându-şi marfa în momentul în care poliţiştii au început un control privind legalitatea actelor de comerţ.

Astfel, potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, poliţiştii care au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în piaţa Ceair, una dintre cele mai mari pieţe din Piteşti, au găsit 1.200 de ţigări abandonate, fiind vorba despre mai multe mărci de ţigări, toate fără timbru fiscal, care urmau a fi comercializate.

Reprezentanţii Poliţiei au luat legătura cu cei ai ANAF, pentru a le preda acestora ţigările, întreaga cantitate urmând a fi confiscată.

De asemenea, poliţiştii care au făcut un control în piaţa Ceair şi în Orăşelul Copiilor din Piteşti pe linia combaterii comerţului ilegal cu materiale pirotehnice interzise de la comercializare au descoperit 600 de articole pirotehnice abandonate şi au identificat mai multe persoane care comercializau ilegal petarde, pe numele acestora fiind întocmite dosare penale pentru încălcări ale legii privind regimul materiilor explozive.

Materialele pirotehnice descoperite asupra acestora au fost, de asemenea, confiscate.

Mai mulţi comercianţi care vindeau ilegal petarde şi ţigări de contrabandă în pieţe din municipiul Piteşti au fugit şi şi-au abandonat marfa în momentul în care echipe de poliţişti au început controale în zonele respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe persoane care vindeau în pieţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 35 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Votarea în străinătate la primul tu

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 24 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 24 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 44 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Ceahlaul acum o ora
Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA. Câte locuri vor deține anul viitor VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Senatorul democrat Bob Casey din Pennsylvania i-a cedat joi, 21 noiembrie, adversarului său republican Dave McCormick ultima cursă senatorială din alegerile americane din 2024 al cărei rezultat strâns încă nu fusese decis, ceea ce extinde majoritate

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°