Un bărbat din Botoşani se chinuie de mai bine de un an să scape de o boală de care nu suferă, dar cu care figurează în istoricul său medical din cauza unei încurcături la spital.
Totul a început în 2010 când, cu un bilet de trimitere de la medicul său de familie, bărbatul, care a insistat să nu-i fie dat numele pentru a nu avea de suferit în profesia sa de jandarm, s-a prezentat la Cabinetul de gastroenterologie de la Spitalul Judeţean. Analizele făcute atunci au arătat că suferea de gastrită, o afecţiune comună, pentru care a primit tratament.
În 2012, cu ocazia unei prezentări la Urgenţele Spitalului Judeţean, bărbatul de 40 de ani a descoperit că figura ca fiind bolnav de ulcer duodenal şi hepatită C. În urma mai multor solicitări către CAS în 2013 şi după o vizită la Serviciul Informatic al Spitalului Judeţean, s-a constatat că aceste afecţiuni apăruseră în dreptul lui ca urmare a unei greşeli de codificare la introducerea în calculator de către o asistentă. „Din cadrul spitalului acest diagnostic a fost modificat, însă în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) acest lucru nu se mai poate şterge fiindcă e ca şi cum ai face un CD, după ce îl termini nu îl mai poţi modifica”, a explicat Costel Lupaşcu, preşedintele CAS.
Văzând că lucrurile nu se pot rezolva, chiar şi după mai multe adrese şi reclamaţii către instituţiile locale, jandarmul a trimis în noiembrie 2013 o solicitare către Ministerul Sănătăţii (MS). Însă, până la primirea acestui răspuns de la Bucureşti, programat la începutul lui 2014, situaţia bărbatului a rămas în suspensie. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Un bărbat din Botoşani se chinuie de mai bine de un an să scape de o boală de care nu suferă, dar cu care figurează în istoricul său medical din cauza unei încurcături la spital.
Totul a început în 2010 c