Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datini si obiceiuri, pe plaiul haiducilor

Publicat in Monitorul de Neamt, luni 30 decembrie 2013 ·

• Pe plaiul haiducilor - cîntec si colindă la Grinties, o manifestare în care s-au pus în valoare traditiile Sărbătorilor de iarnă, a fost organizată de consiliul local, primărie si Asociatia Pro Grinties • n-au lipsit alaiurile cu ursi, capre, cerbi sau haiducii lui Stefan Bujor • acestia din urmă nu doar în varianta veche formată din gospodarii grintieseni, ci si prin cea a unei trupei de bujori elevi îndrumati de profesorul Daniel Dieaconu • Crăciunul lui 2013, mai precis în cea de-a treia zi a sărbătorii Nasterii Domnului, a făcut ca Grintiesul să vuiască de sunet de corn, răpăit de tobe si cîntec de bucium. Astfel, la poalele Ceahlăului, pe care străluceau crînguri de zăpadă, sătenii localitătii au adus si-n acest an în centrul comunei spiritul Sărbătorilor de iarnă, chiar dacă n-au putut scoate din sopron săniile. Entuziasmul si antrenul n-au lipsit la festivalul de traditii de iarnă, intitulat Pe plaiul haiducilor - cîntec si colindă la Grinties, organizat de consiliul local, primărie si Asociatia Pro Grinties nelipsind alaiurile cu ursii, caprele sau cerbii si, cum era de asteptat, haiducii lui Stefan Bujor. Acestia din urmă nu doar în varianta veche formată din gospodarii grintieseni, cu care ne obisnuiserăm din anii trecuti, ci si prin cea a unei trupei de bujori pusi la cale de elevii de la clasele a IV-a pînă la a VII-a ai scolii din localitate îndrumati de către profesorul Daniel Dieaconu. Haiducii juniori au urmat de altfel în deschidere, după corul bisericii din Poiana Grintiesului condus de preotul protopop Ionel Cutuhan, ce a interpretat frumoase colinde. Elevii s-au prezentat în fata numerosului auditoriu ce a umplut până la refuz sala căminului cultural si cu Jocul Ursului, de la clasa a III-a a învătătorului Mihai Pantiru, dar si cu un cor condus de profesoara Loredana Zaharia, care a oferit sătenilor la rîndu-le un frumos program de colinde. Form

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 57 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 18 minute
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi cu medicamente expirate. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 25 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi cu medicamente expirate. Totodată, DSP Mureş a sus

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°