Actorul american Michael Douglas şi soţia sa, actriţa Catherine Zeta-Jones, au fost surprinşi pentru prima dată împreună de la anunţul despărţirii lor, din luna august, cei doi purtând verighetele.
VEZI AICI FOTOGRAFIILE CU CELE DOUĂ VEDETE ÎMPREUNĂ
Cele două vedete au anunţat că se despart în luna august a acestui an, dar, potrivit sursei citate, cei doi actori vor intra în 2014 ca un cuplu fericit.
Actorul în vârstă de 69 de ani şi soţia sa au fost văzuţi pentru prima dată împreună de când şi-au anunţat despărţirea, cele două vedete purtând verighetele, informează dailymail.co.uk. Cuplul şi-a petrecut ziua de 22 decembrie în New York, alături de cei doi copii, Dylan, în vârstă de 13 ani, şi Carys, în vârstă de 10 ani.
De asemenea, cei doi actori au luat prânzul împreună la restaurantul Orso, iar apoi au mers la cinematograf pentru a vedea filmul "Hobbitul: Dezolarea lui Smaug", împreună cu cei doi copii.
Actorul Michael Douglas a dat de înţeles în recentele sale interviuri că s-a împăcat cu soţia sa. Acesta a precizat, în luna noiembrie, pentru revista GQ, că are speranţe mari pentru viitorul mariajului cu Catherine Zeta-Jones. Totodată, la una dintre apariţiile sale în emisiunea lui Jay Leno, Michael Douglas a spus că discuţiile dintre el şi soţia sa merg foarte bine.
Un martor care i-a văzut pe cei doi împreună cu copii lor luând prânzul la restaurantul Orso a declarat pentru Daily Mail că aceştia "râdeau şi se simţeau bine unul în compania celuilalt".
Pe de altă parte, actorul american Michael Douglas declara, în luna noiembrie, că a petrecut sărbătoarea de Halloween alături de soţia sa, Catherine Zeta-Jones, şi de cei doi copii ai lor, în Westchester County, New York, unde au o locuinţă. Vedeta declara: "Fiul meu Dylan a fost hobbit, fiica mea Carys a fost un fel de «flapper» (fată care abordează un stil vestimenta