Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PIAŢA IMOBILIARĂ - Programul PRIMA CASĂ a ajutat şi în 2013 dezvoltatorii de locuinţe: "Continuarea sa în 2014 este vitală"

Publicat in Mediafax, luni 30 decembrie 2013 ·

Vânzările de locuinţe noi au consemnat o evoluţie bună în 2013, programul "Prima Casă" rămânând motorul principal al sectorului rezidenţial, iar în 2014 piaţa va depinde în continuare de politica de creditare a băncilor şi, în special, de măsurile de susţinere guvernamentale.

"Nu mai putem vorbi de criză, ci de o reaşezare a pieţei - dezvoltările imobiliare s-au reluat, în privinţa creditării, există variante multiple la care clienţii pot apela, preţurile la locuinţe nu au mai scăzut accentuat, ci mai degrabă s-au ajustat, iar numărul tranzacţiilor imobiliare este în creştere comparativ cu 2012 (...) Putem spune că ne îndreptăm spre o maturizare a pieţei", a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Necula, head of marketing & sales în cadrul dezvoltatorului imobiliar Adama.

Necula menţionează că în 2013 a existat o pondere crescută de clienţi care au achiziţionat apartamente în baza economiilor din ultimii ani la care au mai adăugat, în unele cazuri, un împrumut de la bancă.

Adama, deţinută de grupul austriac Immofinanz, a finalizat în acest an noi faze de dezvoltare pentru proiectele Edenia Titan şi Evocasa Optima din Bucureşti şi a început construcţia la ultima clădire din complexul Copou Bellevue din Iaşi, reprezentând practic o reluare a dezvoltării post-criză.

Compania a vândut în medie în acest an 15 unităţi pe lună în proiectele din Bucureşti şi din ţară, reprezentând o creştere cu circa 25% faţă de anul 2012.

"În perioada care a urmat anunţului de schimbare a programului Prima Casă, de exemplu, şi de acordare a creditelor numai în lei, piaţa a întâmpinat un blocaj, de scurtă durată însă. La momentul actual, observăm o revenire pe nişte coordonate normale", a adăugat Necula.

Pentru 2014, ea se aşteaptă la o stabilizare a pieţei, dar evoluţia acesteia depinde şi de modul în care băncile vor continua politica de creditare.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 29 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 26 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 36 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 11 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°