Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPOTEZĂ ŞOCANTĂ ÎN CAZUL ACCIDENTULUI LUI SCHUMACHER! De ce s-a DEZECHILIBRAT, de fapt, fostul CAMPION MONDIAL?

Publicat in Libertatea, luni 30 decembrie 2013 ·

La puţin timp după ce Michael Schumacher a suferit accidentul, Parchetul din Albertville a anunţat că a demarat o anchetă. Fără a se da o concluzie finală privind cauzele, oamenii legii au confirmat că germanul a căzut într-o zonă din afara domeniului schiabil de la Meribel.

Accidentul produs duminică dimineaţă a avut loc într-un perimetru în care se află multe pietre, unele dintre ele fiind acoperite de zăpadă. Potrivit jandarmeriei, nu este exclus ca Schumi să fii căzut din cauza unui alt schior, care l-a dezechilibrat.

Lovit la cap într-un accident suferit la schi, în staţiunea Meribel din Savoia, în Alpii francezi, Michael Schumacher (44 de ani) a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier, duminică. Starea campionului german era critică, medicii anunţând ieri că nu pot da niciun prognostic în privinţa evoluţiei pacientului.

Într-o conferinţă de presă ce a avut loc la spitalul din Grenoble, acolo unde a fost aduc Schumi, după accident, neurochirurgii care s-au ocupat de cazul său au precizat că acesta ar fi murit pe loc dacă n-ar fi purtat cască. ”Ea l-a protejat în mare măsură, însă şocul a fost mare”, a spus Emmanuel Gay, şeful serviciului neurochirurgie.

Director adjunct al unităţii medicale, Marc Penaud a subliniat că germanul este ”în stare critică”. Mai multe detalii a oferit neurochirurgul Stephane Chabarde, cel care l-a operat: ”Schumacher era agitat. Nu răspundea la întrebări. Nu putea vorbi. Starea lui s-a înrăutăţit repede. Am fost nevoiţi să-l operăm imediat pentru a îndepărta hematoamele din craniu”.

Medicii au dezminţit informaţia apărută în presă potrivit căruia Schumi ar fi suferit a doua intervenţie chirurgicală în noaptea de duminică spre luni. ”El suferă de o hipertensiune intra-craniană, are hematoame şi contuzii cerebrale, precum şi un endem. Nu ne putem pronunţa în legătură cu evoluţia pacientului. Este în co

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°