Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident mortal la Soveja. Natalia Lupoae a murit după ce Lorena Damian a scăpat controlul volanului. Alte trei fete sunt internate în spital.

Publicat in Vrancea Media, luni 30 decembrie 2013 ·

O tânără din Galaţi a murit după ce prietena ei, Lorena Damian (foto), aflată la volanul unui Matiz, a scăpat maşina de sub control şi a intrat într-un copac. Cele două erau însoţite de alte trei prietene şi intrau în localitatea Soveja, pentru a petrece Revelionul. Mădălina Tăbăcaru şi Cristian Dolea sunt alte două pasagere din maşină, internate în spital acum. Vom reveni cu detalii. Foc de artificii La data de 27.12.2013, ora 09.30, poliţiştii din Adjud au depistat-o pe F. Veronica, de 36 ani, din municipiul Focşani, care oferea spre comercializare articole pirotehnice fără a deţine autorizaţie de efectuare a operaţiunilor cu astfel de obiecte. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării un număr de 11 cutii cu petarde a câte 60 bucăți fiecare.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive. La data de 28.12.2013, orele 10:30, poliţiştii din Adjud l-au depistat pe str. Nicolae Bălcescu, din localitate, pe M. Octavian, de 60 ani, din localitate, care oferea spre comercializare articole pirotehnice fără a deține autorizație de efectuarea a operațiunilor cu astfel de obiecte. Cu această ocazie au fost ridicate in vederea confiscării un număr de 22 cutii petarde a câte 60 bucăți fiecare, o cutie petarde cu 300 de bucăţi și 6 artificii.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive. La data de 28.12.2013, ora 13.30, poliţiştii din Poiana Cristei i-au depistat în trafic pe H. Vasile, în varsta de 40 ani și pe B. Gheorghe, în vârstă de 35 ani, ambii din municipiul Tecuci, județ Galați, având asupra lor artificii și pocnitori cu intenția de a le comercializa pe raza localității.

Cele doua persoane au fost conduse la sediul postului de politie şi cu ocazia controlului facut s-au ridicat în vederea confiscării 22 de cut

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Atac cu cuțitul într-o școală din China. Atacatorul a ucis opt persoane și a rănit 17

HotNews acum o ora
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani într-o şcoală din oraşul Wuxi din estul Chinei, au anunţat autorităţile, precizând că suspectul a fost arestat, relatează Reuters şi AFP, p

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 53 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Comunicatul FRF, după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Nu poate exista decât un singur rezultat”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
, partidă din etapa 5 a Ligii Națiunilor, a fost abandonată în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeții au părăsit terenul și nu s-au mai întors de la cabine. Federația Kosovară a anunțat că din cauza presupuselor scandări rasiste. Federația R

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 2 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 2 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 6 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Țara care a trimis peste 15 tone de ajutor umanitar în Gaza. Nu îi uităm „pe cei ce suferă”

Ziare.com acum o ora
Un avion al Forţelor Aeriene Italiene a decolat sâmbătă, 16 noiembrie, transportând peste 15 tone de ajutoare umanitare destinate populaţiei din Gaza, conform unui comunicat al Ministerului Apărării din Italia, transmite Reuters. Aeronava C-130J, ca

Proteste în Abhazia: Manifestanţii refuză să evacueze clădirea parlamentului, ocupată cu o zi înainte

News.ro acum 2 ore
La Tbilisi, manifestanţii din regiunea separatistă Abhazia, sprijinită de Rusia, au refuzat sâmbătă să părăsească clădirea parlamentului pe care au ocupat-o cu o zi înainte, în semn de protest faţă de un acord de investiţii semnat cu Moscova, transm

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

5°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°